O pistă de bob unică se construiște în parcul de aventură Escapeland din Pădurea Gârboavele. Pista cu două trasee va avea peste 1,5 kilometri și va putea fi utilizată în toate anotimpurile. În cadrul investiției de trei milioane de euro vor mai fi realizate un zid de cățărare, un amfiteatru și piste de biciclete montane.
„Vești bune pentru iubitorii de adrenalină. Au sosit primele sănii pentru pista de bob din Pădurea Gârboavele”, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Traseele pistei de bob se vor întinde pe mai bine de 1,5 kilometri, având o altitudine maximă de 42 de metri. Traseele vor fi amenajate printre copaci, vor avea curbe strânse și chiar tuneluri. Una dintre instalațiile de alpine coaster va fi unică în România. În interior, vor mai fi construite piste de biciclete montane, inclusiv un traseu de XCO (Cross Country Olimpic), cu o lungime totală de aproape 7 kilometri;
De asemenea, vor fi construite un zid de cățărare cu o înălțime de 10 metri, locuri de joacă, foișoare și un amfiteatru exterior.
„Această investiție reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii de agrement din județul Galați. Îmi doresc enorm ca Pădurea Gârboavele să devină una dintre cele mai atractive destinații de agrement din regiune, un loc unde atât gălățenii, cât și turiștii să aibă parte de distracție și relaxare în natură. Bobul suspendat și pistele de biciclete vor aduce un plus unic de adrenalină și distracție, iar faptul că una dintre dintre instalațiile de alpine coaster este unică în România ne entuziasmează și mai mult”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Valoarea investiției este de peste 15 milioane de lei.
Patru trenuri modernizate prin PNRR au fost puse în circulație pe ruta Brașov – București Nord – Constanța. Anunțul a fost făcut de CFR care promite îmbunătățirea mobilității și calității serviciilor feroviare între centrele socio-economice importante.
Începând de marți, CFR Călători a pus în circulație patru trenuri noi pe ruta Brașov – București Nord – Constanța și retur, operate cu material rulant modernizat prin fonduri PNRR. Trenurile IR 1883 și IC 536 au început să circule de marți, iar IC 538 și IR 1682 intră pe trasee de miercuri.
Modernizarea face parte dintr-un proiect finanțat prin PNRR care vizează reabilitarea a 55 locomotive electrice, conversia a 20 locomotive diesel în electrice și modernizarea a 139 vagoane de călători.
Uniunea Salvați România (USR) anunță validarea a 9 candidați în cursa pentru funcția de președinte al partidului. Conform statutului USR, președintele este ales prin vot direct și secret, pe o platformă electronică securizată, de către toți membrii de partid.
În total, 12 membri și-au depus candidatura. Comisia Electorală a USR a validat 9 dintre aceștia, în baza documentelor solicitate prin procedura internă. Candidații validați, în ordine alfabetică, sunt:
1. Violeta Alexandru – USR Sector 5
2. Vasile-Gabriel Filip – USR Constanța
3. Dominic-Samuel Fritz – USR Timiș
4. Constantin Gheorghiță – USR Italia
5. Mihai Mihăilă – USR Bacău
6. Luiza Elena Oancea – USR UK
7. Eduard Răducan – USR Argeș
8. George Ungureanu – USR Tulcea
9. Horea Zaha – USR Bihor
Calendarul electoral intern este următorul:
11–13 iunie 2025 – Turul 1 (vot electronic)
14–15 iunie 2025 – Centralizare rezultate Turul 1 și setare Tur 2
16 – 18 iunie 2025 — Desfășurare Tur 2 (în funcție de rezultatul turului 1)
Pe 21 iunie 2025 alegerea noului președinte va fi validată la Congresul USR. În prezent, conducerea interimară a partidului este asigurată de Dominic Fritz, prim-vicepreședinte USR.
Conducerea Romsilva a fost amenințată de ministrul Mediului, Mircea Fechet. Voi demite întreaga conducere a Regiei Naționale a Pădurilor, împreună cu conducerea Direcției Silvice Ilfov, dacă se deschide drumul forestier prin pădurea Băneasa, a declarat ministrul Mediului.
Mircea Fechet susține că nu a fost informat sau consultat în această problemă.
„Voi demite întreaga conducere a Regiei Naționale a Pădurilor, împreună cu conducerea Direcției Silvice Ilfov, dacă se deschide drumul forestier prin pădurea Băneasa. Sunt total împotriva accesului cu autoturisme în pădure, m-am opus de la început - deși nu am fost informat sau consultat în legătură cu o astfel de decizie - pentru că vorbim despre mii de mașini care ar transforma un drum forestier într-o autostradă. Cine interpretează greșit Codul Silvic nu face decât să încalce legea. E halucinant modul în care, într-un moment când atenția publică este îndreptată pe subiectul inundațiilor și al dezastrului de la Salina Praid, singura urgență a unora este cum să ocolească legea și să răspundă unor interese care sfidează bucureștenii”, a scris, pe Facebook, Mircea Fechet.
Ministrul Mediului se declară revoltat de situație.
„Pentru că, da, privații care și-au făcut un obiectiv din drumul forestier din Băneasa sunt de acord cu accesul auto, dar doar dacă și Direcția Silvică primește permisiunea să folosească barierele (!). Nu voi accepta ca o instituție publică, Romsilva, să devină prizoniera unor interese private, în loc să apere interesul românilor și patrimoniul natural al României. Pădurea Băneasa nu este o autostradă și nu va deveni niciodată un spațiu de tranzit auto doar pentru confortul unor dezvoltatori sau al unor șoferi grăbiți! Acest drum forestier a fost creat pentru gestionarea durabilă a pădurii, nu pentru a satisface ambițiile unor grupuri de interese care văd în pădure un simplu culoar de trafic. Vreau să protejăm, prin toate mijloacele legale, ultima pădure urbană a Capitalei, locul în care oamenii își găsesc liniștea, relaxarea și oxigenul. Nu sunt de acord să cedăm niciun metru pătrat din Pădurea Băneasa traficului auto și voi face tot ce ține de mine, ca ministru al Mediului, pentru a opri orice tentativă de abuz. Pădurea este a tuturor, nu a unora care o privesc doar ca pe o oportunitate imobiliară sau ca pe un drum de scurtătură. Cei care au semnat documente fără bază legală sau au inițiat astfel de demersuri care transformă pădurile în autostrăzi vor răspunde”, a precizat Mircea Fechet.
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că înscrierile în Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice, unități administrativ-teritoriale și instituții publice vor începe în luna iunie.
Concret, sesiunea dedicată unităților administrativ-teritoriale și instituțiilor publice începe în 4 iunie, la ora 10.00, iar sesiunea Rabla pentru persoanele fizice va începe în 19 iunie tot la ora 10.00. Ambele sesiuni vor rămâne deschise până la data de 27 noiembrie sau până la epuizarea bugetului alocat.
Programul Rabla Auto 2025 le oferă persoanelor fizice posibilitatea de a accesa finanțare nerambursabilă pentru casarea autovehiculelor vechi, poluante, și achiziționarea de autovehicule noi, mai puțin poluante și mai eficiente energetic.
„Rabla Auto rămâne una dintre cele mai eficiente căi prin care sprijinim direct populația să renunțe la mașinile vechi și să opteze pentru vehicule moderne, mai prietenoase cu mediul. Anul acesta am simplificat procedurile și am alocat un buget semnificativ, astfel încât cât mai mulți cetățeni să poată beneficia de acest sprijin”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
În cadrul acestui program, nu este permisă finanțarea achiziției autovehiculelor alimentate cu motorină, pentru a încuraja utilizarea tehnologiilor mai prietenoase cu mediul.
Programul oferă o procedură simplificată și acces rapid la finanțare, solicitanții înscriindu-se direct în aplicația informatică disponibilă pe site-ul AFM, www.afm.ro.
Valoarea eco-tichetelor acordate în cadrul programului Rabla Auto este următoarea:
-37.000 de lei pentru achiziția unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
-15.000 de lei pentru un autovehicul plug-in hibrid sau o motocicletă electrică;
-12.000 de lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
-10.000 de lei pentru un autovehicul nou cu motor termic (benzină, GPL/GNC) sau o motocicletă;
-120.000 de lei pentru achiziția unui autovehicul nou plug-in hibrid sau pur electric de către instituțiile publice și UAT-uri.
Potrivit statisticii, de la debutul Programelor Rabla în România, peste 1 milion de autovehicule vechi au fost scoase din circulație.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan sunt cei mai de încredere politicieni români, conform unui sondaj realizat de Avangarde. Pe primul loc este președintele României care are o cotă de încredere de 44$, urmat de președintele Senatului cu o cotă de 40%. La partide, AUR este pe primul loc la intenția de vot.
În ceea ce privește capitolul încredere în politicieni, Nicușor Dan și Ilie Bolojan sunt pe primele două locuri. Cei doi sunt urmați, la distanță, de Călin Georgescu (22%), Sorin Grindeanu (20%), George Simion (19%), Cătălin Predoiu (15%), Dominic Fritz (14%) și Diana Șoșoacă (7%).
La partide politice, AUR se află pe primul loc în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, cu 32% din preferințele celor intervievați. Urmează PSD (20%), PNL (16%), USR (15%) și UDMR (5%). Restul formațiunilor se află sub pragul de 5%.
Sondajul Avangarde a fost realizat în mai 2025. Rezultatele mai arată că 53% dintre respondenți consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce doar 38% sunt de părere că țara merge într-o direcție bună. 9% nu au o opinie sau nu au dorit să răspundă.
Sondajul a fost realizat telefonic, între 23 și 28 mai 2025, pe un eșantion de 1300 de persoane adulte din România, acesta având o marjă de eroare de ±2,3%.
Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a avertizat că instituțiile care încearcă să consume fondurile alocate pentru salarii în prima jumătate de an „nu vor avea succes”. Demnitarul a explicat ce înseamnă acest lucru: vor trebui să ia măsuri interne pentru a plăti salariile.
Declarația a fost făcută luni în cadrul unei conferințe de presă.
„Instituțiile care încearcă să consume fondurile alocate pentru salarii în prima jumătate de an și să lase descoperită a doua parte a anului sau ultimele luni nu o să aibă succes”, a declarat ministrul Finanțelor, Tánczos Barna.
Ministrul a explicat ce se va întâmpla în cazul în care bugetul de salarii va fi epuizat înainte de termen.
„Nu se termină banii de salarii dacă se respectă legea, trebuie găsite soluții în cadrul instituției (...) Au bugetate salariile la nivelul prevăzut de lege (...) Dacă nu ajung banii de salarii, nu poți să plătești salarii și să faci angajări. (...) Trebuie să facă disponibilizări ca să se încadreze în limită”, a precizat Tánczos Barna.
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a semnat Scrisorile de Solicitare pentru formarea Centrului European de Excelență pentru Muniție NATO în România. este un salt esențial în accelerarea producției industriei de apărare din România, a declarat Ivan.
Muniția va fi fabricată în cooperare cu americanii.
„Am semnat astăzi, în prezența delegației americane conduse de Chargé d’Affaires Michael Dickerson, Scrisorile de Solicitare care vor pune bazele Centrului European de Excelență pentru Muniție NATO în România. În parteneriat cu Statele Unite, România va produce muniție pentru tancurile Abrams și muniție de artilerie la standarde NATO”, a explicat ministrul Economiei.
„Consolidăm astfel poziția României ca pilon de securitate și furnizor de capabilități strategice în regiune. Pe baza acestui parteneriat economic și militar cu Statele Unite, vom putea dezvolta atât producția, cât și capacitățile de testare, omologare și calificare. Cele două proiecte, în valoare de 220 de milioane de dolari, fac parte dintr-un împrumut pentru finanțare militară externă în valoare de 920 de milioane de dolari, acordat României în septembrie 2024 de Departamentul de Stat al SUA”, a precizat Bogdan Ivan.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță lansarea, din 30 mai 2025, a unui nou apel de finanțare în valoare de 260 milioane euro pentru dezvoltarea sistemelor și rețelelor inteligente de energie.
„În contextul provocărilor cu care se confruntă operatorii naționali de transport și distribuție a energiei electrice, acest apel vine să susțină implementarea unor soluții moderne care să asigure gestionarea eficientă a consumului de energie cu pierderi minime și un nivel înalt de securitate”, a comunicat MIPE.
Operatorii de distribuție și transport a energiei electrice pot depune proiecte pentru implementarea distribuției inteligente de energie electrică și modernizarea rețelelor pentru integrarea energiei regenerabile, dezvoltarea sistemelor SCADA și a infrastructurii de măsurare inteligentă cu comunicare digitală bidirecțională și pentru monitorizarea interactivă și în timp real pentru adaptarea la noile tehnologii.
Scopul proiectelor este aprovizionarea cu energie electrică de calitate superioară și siguranță maximă pentru toți consumatorii finali.
Proiectele pot fi depuse până în 31 decembrie 2025.