Horia Tabacu

Ministerul Dezvoltării anunță finalizarea a 60 de creșe la nivel național, în cadrul programului finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cea mai recentă unitate a fost finalizată la Caransebeș, fiind a treia din județul Caraș-Severin, după cele inaugurate anul trecut la Reșița și Măureni.

Noua creșă din Caransebeș are o capacitate medie și va putea primi 70 de copii. Clădirea este dotată cu șapte dormitoare, patru camere de joacă prevăzute cu vestiare și grupuri sanitare, precum și cu spații destinate servirii mesei și o bucătărie proprie.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, investiția se ridică la 16,8 milioane de lei, suma fiind asigurată prin PNRR.

„Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, este prioritar. Am finalizat construcția și am predat comunităților locale 60 de creșe, iar altele sunt în continuare în execuție în localități din România”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Primul obuzier autopropulsat K9 „Tunetul”, destinat Forțelor Terestre Române, a fost finalizat la fabrica Hanwha Aerospace din Coreea de Sud și este pregătit pentru livrare către România, în cadrul programului de modernizare a capacităților de artilerie ale Armatei Române.

Sistemul face parte din contractul semnat în iulie 2024 între Ministerul Apărării Naționale și compania sud-coreeană Hanwha Aerospace, acord estimat la aproximativ 1 miliard de dolari.

Potrivit prevederilor contractuale, România va primi 54 de obuziere autopropulsate K9 Thunder, dintre care primele 18 unități sunt fabricate integral în Coreea de Sud. Restul de 36 de sisteme vor fi produse în România, începând cu anul 2027, la uzina pe care Hanwha urmează să o construiască la Petrești.

Programul include, de asemenea, 36 de vehicule de realimentare K10 și aproximativ 18.000 de proiectile de artilerie destinate Forțelor Terestre. Livrările vor fi realizate etapizat, în trei tranșe, pe o perioadă de cinci ani.

Obuzierul K9 Thunder, supranumit „Tunetul coreean”, este unul dintre cele mai utilizate sisteme de artilerie autopropulsată la nivel internațional, fiind în serviciu în nouă state, inclusiv în cinci țări membre NATO: Polonia, Norvegia, Estonia, Finlanda și Turcia.

Sistemul poate atinge viteze de peste 67 km/h și are o rată de foc de până la opt obuze pe minut, fiind proiectat pentru operare în condiții climatice diverse.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat redeschiderea pentru public a Balta Zătun, începând de miercuri, 1 aprilie, după o nouă acțiune de populare piscicolă destinată susținerii pescuitului recreativ.

Potrivit șefului administrației județene, la începutul lunii martie au fost introduse în baltă aproximativ două tone de crap, cu greutăți cuprinse între 1,5 și 2 kilograme, măsură care vizează îmbunătățirea fondului piscicol și creșterea atractivității zonei pentru pescari.

„Reluăm activitatea la Balta Zătun în condiții foarte bune, cu o diversitate importantă de specii de pești de apă dulce, de la crap, caras, cosaș și novac, până la specii răpitoare precum somn, știucă sau șalău”, a transmis Costel Fotea.
Baza de agrement, considerată una dintre principalele destinații pentru pescuit recreativ din județul Galați, se întinde pe o suprafață de peste 31 de hectare de luciu de apă și este dotată cu 62 de pontoane, care asigură 124 de locuri de pescuit. În sezonul cald, vizitatorii pot închiria și una dintre cele 27 de căsuțe disponibile în incintă.

Tariful pentru o zi de pescuit este de 75 de lei de persoană. Accesul în baza de agrement costă 15 lei de persoană, iar taxa pentru autovehicule este de 10 lei.
Autoritățile județene estimează că redeschiderea Balta Zătun va atrage un număr semnificativ de vizitatori în perioada următoare, în contextul apropierii sezonului cald.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că social-democrații analizează trei scenarii privind viitorul partidului la guvernare: menținerea actualei formule, reconfigurarea coaliției sau trecerea în opoziție. Potrivit acestuia, majoritatea membrilor PSD susțin schimbarea actualei structuri guvernamentale.

„Azi am prezentat colegilor din regiunea Moldova cele trei posibile scenarii. Primul este să rămânem așa cum suntem acum. Al doilea înseamnă să rămânem în actuala coaliție, dar să existe o reconfigurare. Iar al treilea este trecerea în opoziție. Nu există alte variante”, a declarat Sorin Grindeanu.
Potrivit liderului social-democrat, majoritatea membrilor PSD susțin varianta reconfigurării Executivului, iar menținerea actualei formule guvernamentale nu mai are susținere în partid.
Grindeanu a precizat că, în cadrul consultărilor regionale organizate de PSD, nu a existat nicio opinie favorabilă continuării coaliției în forma actuală, cu premierul Ilie Bolojan și actuala structură politică.
„Toată lumea își dorește să continuăm într-o coaliție pro-europeană, dar nu în acești parametri. Vedem că mergem într-o direcție greșită, iar indicatorii macroeconomici arată acest lucru”, a afirmat liderul PSD.
Acesta a invocat mai mulți indicatori economici negativi, printre care o inflație de aproape 10%, aproximativ 55.000 de disponibilizări în sectorul privat în ultimele luni, scăderea producției industriale cu 16% și reducerea cu circa 25% a puterii de cumpărare a pensionarilor.
În acest context, PSD va realiza o evaluare completă a guvernării, inclusiv o autoevaluare a miniștrilor social-democrați, înainte de votul intern decisiv.
Referitor la posibilitatea trecerii în opoziție, Sorin Grindeanu a evitat să facă un pronostic, subliniind că aproape 5.000 de membri ai partidului vor decide direcția politică a PSD.
„Nu vreau să anticipez rezultatul. Vom întreba colegii, așa cum am făcut și când am decis intrarea la guvernare. Cert este că România nu merge în direcția corectă, iar noi avem datoria să încercăm să schimbăm această direcție”, a spus acesta.
Liderul PSD a dat asigurări că, după votul din 20 aprilie, partidul va prezenta public și transparent decizia finală privind viitorul participării la guvernare, subliniind că prioritare trebuie să fie interesele românilor și stabilitatea guvernării.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei campanii de atacuri cibernetice care vizează utilizatorii aplicațiilor de mesagerie Signal și WhatsApp, în special oficiali guvernamentali și alte persoane de interes.

Potrivit informațiilor transmise de Serviciul de Informații al Țărilor de Jos (AIVD), atacurile sunt atribuite unor actori cibernetici cu afiliere rusă. Aceștia încearcă să compromită conturile utilizatorilor prin metode de inginerie socială, pretinzând că sunt agenți sau chatboți de suport tehnic ai platformelor de mesagerie.
În cadrul campaniei, victimele sunt convinse să transmită codurile de autentificare în doi pași (2FA) sau să permită conectarea unor dispozitive necunoscute prin funcția „Linked Devices”, ceea ce oferă atacatorilor acces la conturi și conversații.

DNSC recomandă utilizatorilor să nu divulge niciodată codurile de autentificare, să verifice identitatea persoanelor care pretind că oferă suport tehnic prin canale separate de comunicare și să evite transmiterea de informații confidențiale prin aplicațiile de mesagerie.

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi că a primit garanții din partea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, privind continuarea funcționării școlilor în limba română din Ucraina și respectarea drepturilor minorității române.

Declarațiile au fost făcute la conferința de presă organizată la Palatul Cotroceni, după întâlnirea oficială dintre cei doi lideri.

„Am vorbit de minoritatea românească din Ucraina și de deschiderea pe care Ucraina o are și o va avea pentru minoritatea românească. Am primit garanții cu privire la continuarea funcționării școlilor în limba română și pentru toate celelalte drepturi ale minorității române”, a afirmat Nicușor Dan.
Potrivit președintelui român, un document discutat între cele două părți ridică nivelul de protecție al minorităților la standardele stabilite de organisme internaționale, inclusiv de Consiliul Europei.

În contextul reformei educației din Ucraina, care presupune în multe cazuri comasarea unor unități de învățământ, autoritățile de la Kiev ar urma să facă excepții pentru școlile minorităților, astfel încât elevii să poată studia în continuare în limba maternă în localitățile în care trăiesc aceste comunități.

De asemenea, în cadrul discuțiilor a fost abordată și tema accesului minorității române la servicii religioase în limba maternă. Președintele României a precizat că participarea la slujbe religioase în limba română este asigurată, însă organizarea și subordonarea bisericilor ține de decizii între instituțiile religioase și nu poate face obiectul unui acord între state.

Întâlnirile săptămânale dintre primarul Dominic Fritz și președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni au stârnit discuții politice, însă deputatul PNL Adrian Cozma, vicepreședinte al Camerei Deputaților, susține că acestea sunt „firești” și reprezintă o formă de „terapie” între liderii de partid.

„Eu nu am participat la aceste întâlniri, doar la recepții. Nu este un lucru nou ca liderii politici să discute între ei. Domnul președinte, chiar dacă este apolitic, are legături apropiate cu USR, iar astfel de discuții nu sunt ceva anormal. Este firesc să discute, dar vom vedea cum se concretizează aceste discuții în guvernare”, a declarat Cozma.

Primarul Dominic Fritz a explicat anterior că discuțiile cu președintele Dan au loc săptămânal, între patru ochi, într-o sală securizată la Cotroceni, „unde garantat nu sunt microfoane”, pentru a preveni scurgeri de informații. „Vorbind direct, putem aborda toate temele zilei și ne asigurăm că doar noi știm ce discutăm”, a spus Fritz, pentru Digi24.

Deputatul PNL consideră că aceste întâlniri fac parte din eforturile președintelui Dan de a menține coaliția stabilă: „Este clar că domnul președinte încearcă să facă o terapie politică cu președinții de partid pentru a întări coaliția, astfel încât să reziste cât mai mult”.

Astfel, discuțiile între liderii USR și primarul Capitalei sunt prezentate de Cozma ca o practică obișnuită, menită să asigure comunicarea și stabilitatea în coaliție, în ciuda percepțiilor de „întâlniri secrete” în spațiul public.

Costel Fotea, președintele Consiliul Județean Galați, a anunțat demararea unui proiect în valoare de 1,52 milioane de euro pentru creșterea capacității de intervenție rapidă și modernizarea sistemului de monitorizare a drumurilor județene.

Proiectul este derulat în parteneriat cu Raionul Hâncești din Republica Moldova și beneficiază de finanțare din fonduri europene transfrontaliere.

Potrivit autorităților județene, investiția prevede achiziția unei autospeciale multifuncționale de ultimă generație, dotată cu un sistem modular format din 10 echipamente performante, care va permite realizarea unei game variate de intervenții. Utilajul va putea fi folosit pentru deszăpezire, împrăștierea materialului antiderapant, înlăturarea efectelor inundațiilor, dar și pentru activități curente precum tăierea vegetației sau curățarea carosabilului și a indicatoarelor rutiere.

De asemenea, proiectul include instalarea unor senzori inteligenți de monitorizare a traficului și a condițiilor meteo pe drumurile județene DJ 242E Băneasa–Roșcani–Oancea și DJ 242D Băneasa–Suceveni–Rogojeni, artere care asigură legătura cu Republica Moldova.
Senzorii vor furniza în timp real date privind starea carosabilului și condițiile de trafic, inclusiv riscul de formare a poleiului, pentru a permite intervenții rapide în situații de risc și pentru a contribui la creșterea siguranței rutiere.

Premierul Ilie Bolojan a efectuat miercuri o vizită la Centrul Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), unde a fost informat despre situația operativă la nivel național și despre intervențiile aflate în desfășurare pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice extreme.

În ciuda viscolului puternic și a stratului consistent de zăpadă care a blocat temporar anumite drumuri, autoritățile au anunțat că nu au fost înregistrate persoane rănite și nici autoturisme blocate care să fi necesitat intervenții speciale.

Potrivit reprezentanților MAI, toate cazurile medicale au putut fi gestionate de echipaje, chiar și în situațiile în care ambulanțele au întâmpinat dificultăți punctuale pe drumurile acoperite de zăpadă. Intervențiile rapide și coordonarea eficientă a structurilor operative au prevenit astfel agravarea situațiilor și au limitat efectele asupra populației.

Structurile ministerului rămân mobilizate pe întreaga durată a codurilor meteorologice, iar coordonarea acțiunilor este asigurată central, prin Centrul Național de Conducere Integrată, pentru a răspunde prompt oricărei situații apărute pe teren.

Autoritățile recomandă populației să circule cu prudență și să respecte indicațiile operative emise de MAI și de autoritățile locale.

Lucrările la noua seră tropicală din cadrul Grădinii Botanice a județului Galați sunt în plină desfășurare, iar ascensorul panoramic care va transporta vizitatorii până la 20 de metri înălțime a fost deja montat, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Potrivit sursei citate, sera va avea o suprafață de 2.500 de metri pătrați și va găzdui sute de specii de plante exotice, aduse în special din Africa și America de Sud. Proiectul include, de asemenea, spații didactice și expoziționale, terase cu puncte de belvedere și o pardoseală din sticlă care va permite observarea plantelor din perspective inedite.

Liftul panoramic va oferi acces până în cel mai înalt punct de observație al Palmariului, de unde vizitatorii vor putea admira coroanele palmierilor și diversitatea vegetației tropicale.

În paralel, echipele de muncitori amenajează alveolele destinate aclimatizării plantelor și pregătesc structura pentru montarea pardoselii din sticlă.

Reprezentanții administrației județene susțin că investiția va transforma actualul schelet al clădirii într-un spațiu verde spectaculos și va contribui la creșterea atractivității turistice a municipiului Galați, noua seră urmând să devină un punct de interes pentru comunitatea locală, turiști și pasionați de natură.