Vremea va continua să fie călduroasă în mare parte din ţară, în special pe parcursul acestei săptămâni, însă din 16 august valorile termice maxime vor scădea chiar şi cu 7-8 grade, până la 28 – 29 grade, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meterorologie (ANM), valabilă pentru perioada 10 – 23 august.Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor rămâne ridicată aproape zilnic, mai puţin în Moldova, Dobrogea şi Muntenia, unde şansele vor fi reduse.
În Moldova, regimul termic diurn se va menţine constant pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză şi se va concretiza printr-o medie a temperaturilor maxime de 28 – 29 de grade. În ceea ce priveşte minimele nocturne, acestea vor fi de aproximativ 18 grade, în medie, în primele nopţi, apoi vor marca o scădere şi, în intervalul 14 şi 23 august, media temperaturilor minime va fi de 16 grade. Ploi de scurtă durată se vor semnala la începutul intervalului de prognoză. Ulterior, probabilitatea pentru averse va fi redusă.