Patru cetățeni ucraineni răniți în Galați, după ce un autocar s-a răsturnat
Poliția Galați a fost sesizată telefonic prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la fa…
Poliția Galați a fost sesizată telefonic prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la fa…
Patru mașini implicate într-un accident în județul Galați, după ce șoferul unei autoutilitare nu nu a păstrat distanța regulamenta…
Peste 2.500 de elevi de clasele a XI-a și a XII-a din 30 de licee ale județului sunt așteptați, joi, 10 noiembrie, la Târgul Educa…
Târgul de Florii va avea loc în curtea Muzeului Ţăranului Român, de vineri până duminică, fiind deschis de la ora 10.00 la 18.00…
"Poveştile colecţionarilor brăileni" este titlul sub care se desfăşoară, timp de şapte zile, Târgul Anticarilor şi Buchiniştilor…
Premierul Nicolae Ciucă a participat la Gala Cercetării Românești, unde a declarat că „rolul cercetării științifice este fundament…
Premierul Nicolae Ciucă a participat la Gala Cercetării Românești, unde a declarat că „rolul cercetării științifice este fundament…
Prim-ministrul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj după ce a aflat că premierul slovac Robert Fico a fost împușcat. Ciolacu s…
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Hășmașul Mare organizează, în data de 18 octombrie, primul eveniment de Alergare Comunitar…
Cântărește aproape 1 kg și a salvat viața unui bărbat american de 39 de ani. În Franţa, a fost realizată o inimă complet artificia…
Președintele României, Nicușor Dan, îl va primi miercuri, 5 noiembrie, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul General al NATO, Mark R…
Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, sub conducerea muzicală a maestrului Tiberiu Soare, semnează primul mare eveniment românesc…
Aproximativ jumătate din gospodăriile din România, aproape trei milioane și jumătate se încălzesc cu lemne de foc. În mediul rural…
Mii de pelerini, alături de preoții din Episcopia Hușilor, au participat la procesiunea cu Brâul Maicii Domnului, alături de moașt…
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – Ștefan-Radu Oprea și omologul său din Ungaria, Márton Nagy, vor inaugura p…
Facultatea de Litere din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prin Departamentul de literatură, lingvistică și jurnal…
La 147 de ani de la Războiul de Independență al României, luptele dintre soldații români și turci au fost reconstituite la Calafat…
Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă un eveniment cardiovascular sever, cu numeroase complicații pe termen lung. Recent…
În perioada 16 septembrie, ora 6.00 – 18 septembrie, ora 24.00, vor fi închise circulației autovehiculelor bdul. Marea Unire, tron…
Primăria municipiului Galați informează că, pentru buna desfășurare a evenimentului „Festivalul Iei la Dunărea de Jos”, începând d…