Premierul Ciucă: toate facturile la energie și gaze care nu au respectat plafoanele prevăzute de lege vor fi refăcute
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că toate facturile la energie și gaze care nu au respectat plafoanele prevăzute de lege vor fi r…
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că toate facturile la energie și gaze care nu au respectat plafoanele prevăzute de lege vor fi r…
„În acest moment, şi am mai spus public acest lucru, ne uităm la modificarea a două legi care au creat probleme sustenabilităţii f…
Președinta Curții Constituționale a României, Elena-Simina Tănăsescu, afirmă că deciziile instituției sunt luate exclusiv pe baza…
”Victorieeeeee, anunța pe 14 februarie 2019 tânărul parlamentar Robert Sighiartău, secretarul general al PNL. Victorieeeeee, am tr…
“DESPRE CINISM, cu Klaus Iohannis. Sunt la birou şi mă uit pe ordinul nr. 1321 din 22 iulie emis de Ministerul Sănătăţii pentru ap…
Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în cadrul conferinţei de presă desfăşurate la Palatul Cotroceni, că, pentru Consiliul Naţiona…
"România trebuie să se pregătească cu toate forţele pentru a evita o catastrofă medicală! Întărirea sistemului medical, şi în mod…
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că România trebuie să revină la o lege a salarizării unitare, afirmând că diferențele m…
Competențele financiare sunt introduse drept competențe-cheie în Curriculumul național școlar, printr-o propunere legislativă adop…
Un proiect de lege care a fost depus în Parlament de parlamentari USR stabilește că vânzarea copiilor devine infracțiune. Proiectu…
Deputații USR Stelian Ion și Alexandru Dimitriu au depus o inițiativă legislativă de modificare a Codului Penal care să nu m…
Comisia de Agricultură din Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege prin care se înființează Schema de Certificare Voluntar…
Gospodarii sunt vizați de un nou proiect de lege. Autoritățile sanitare vor să impună reguli strice privind igiena spațiilor unde…
Persoanele care au săvârşit infracţiuni contra umanităţii nu vor mai primi pensie de serviciu. Este un proiect aflat pe ordinea de…
Proiectul de lege va fi trimis curând Camerei Deputaților, care se va pronunța prin vot decisiv dacă măsura se va aplica sau nu. M…
Senatul a respins proiectul de lege al USR PLUS care prevede ca persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 să beneficieze, l…
Proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale a fost votat de plenul Camerei Deputaților. Pentru a intra în vigoare, pro…
Prosumatorii nu vor mai fi obligați să-și instaleze la locul de consum și de producere instalații de stocare. Parlamentul a adopta…
Grupul parlamentar al PSD a introdus într-un proiect de lege votat miercuri de Camera Deputaților o prevedere care suspendă până l…
Conducerea PSD a decis să înființeze un grup de lucru în partid care să realizeze un proiect de lege pentru reforma administrativ…