,,Vinde în siguranță”, campanie de informare pentru comercianții care au migrat în mediul on-line
Poliția Română, alături de agențiile de aplicare a legii din alte 15 state, participă la campania internațională dedicată comercia…
Poliția Română, alături de agențiile de aplicare a legii din alte 15 state, participă la campania internațională dedicată comercia…
Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliţia Română, desfășoară la nivel naţional, cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiștilor…
Partidul Social Democrat a lansat campania ”Votezi ca să te salvezi” sub formă unei dezbateri publice cu privire la situația sanit…
Comisia Europeană a lansat un site dedicat reluării în siguranță a călătoriilor și a turismului în UE La mijlocul acestei luni Com…
Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat că a semnat ordinul pentru înființarea Direcției pentru Siguranța Școlară în cadrul Pol…
Compania CFR SA a anunțat finalizarea unor lucrări de reparații în Portul Constanța. Este vorba despre un lot format din 7,6 kilom…
Potrivit datelor postate, luni, de Vlad Oprea pe pagina sa de Facebook, pe munte a nins şi sunt îndeplinite condiţiile pentru ca v…
Bucureştiul va avea din nou un turneu de tenis de nivelul WTA, care va fi organizat de Fundaţia Ţiriac, în perioada 10-18 septembr…
Comisia Europeană a lansat aplicația mobilă Re-open EU, care oferă actualizări periodice cu privire la măsurile în materie de sănă…
Sorin Cîmpeanu: Doresc să organizez concursuri pentru inspectorii școlari, apoi pentru directorii de școli. Concursuri în care cri…
Ministerul Culturii anunță că prin Direcția Județeană pentru Cultură Prahova și Institutul Național al Patrimoniului (INP), contin…
Drumul județean DJ 155F, cunoscut sub numele de Axial, se va închide sâmbătă, 28 septembrie, pentru a se putea organiza pe această…
Direcția Siguranța Școlară Olt a implementat Campania pentru conștientizarea necesității creșterii gradului de siguranță în mediul…
Proiectul Mara Nord își propune dezvoltarea infrastructurii de transport rutier la standarde europene, cu drumuri moderne și sigur…
Acționăm pentru menținerea circulației în condiții de siguranță, pe fondul ninsorilor. În teren sunt mobilizate: • 18 utilaje mari…
Întrebat ce se poate face în acest moment cu numirea directorilor cărora le expiră mandatele în această perioadă, Cîmpeanu a spus…
Întrucât evoluția vremii a permis reluarea traficului în condiții de siguranță, după intervențiile desfășurate pentru îndepărtarea…
O dronă care a pătruns marți dimineață în spațiul aerian al României s-a prăbușit singură în zona localității Puiești, județul Vas…
Serviciul Salvamont al Consiliului Județean Gorj a oferit o experiență educativă și interactivă celor 120 de copii participanți la…
Secția de Ortopedie și blocul operator beneficiază de modernizări importante, prin dotări de ultimă generație și reabilitări care…