Igor Moisescu

Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a spus marţi, că anunțul surprinzător al Serviciului rus de Informaţii Externe în care este menționat Călin Georgescu reprezintă primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat. Este un semnal de alarmă pentru tot statul român, susține Dan.

„Serviciul de Informații Externe al Rusiei a dat un comunicat oficial în care atacă procurorii români care-l anchetează pe Călin Georgescu. Este primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat în alegerile prezidențiale și un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român, actualii șefi ai instituțiilor noastre și pentru cetățenii români”, a transmis Nicușor Dan pe Facebook.

Concluzia lui Nicușor Dan este că „România are nevoie de un nou suflu și un președinte legitimat prin vot, responsabil și devotat valorilor europene”.

Un vot pentru Georgescu este o batjocură la adresa celor care au murit în 1989. Mesajul dur a fost transmis pe Facebook de ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Călin Georgescu nu mai lasă loc de interpretări, vrea România în afara NATO, în afara UE, consideră Burduja.

Ministrul Energiei arată că pe Georgescu „nu îl interesează fondurile europene, cele care au construit autostrăzi, spitale, școli și au modernizat economia.”
„Nu îl interesează bazele militare NATO, cele care garantează securitatea României într-un context internațional tot mai tensionat. Pe scurt: vrea să lase România fără apărare și fără resurse de dezvoltare. Vrea să ne întoarcem în epoca dependenței față de Est, a izolării și a sărăciei”, a scris Burduja.

El consideră că „un vot pentru acest Georgescu nu este un vot pentru pace, ci un vot pentru capitularea României în fața dictaturii odioase, este o batjocură la adresa celor care au murit în 1989 pentru a scoate țara din bezna izolării și sărăciei comuniste, un vot împotriva a tot ceea ce înseamnă un prezent și un viitor demne pentru România”.

„Proiectul politic Georgescu este o bombă nucleară împotriva României și românilor, un pericol existențial. Distrugerea alianțelor strategice, abandonarea partenerilor noștri și aruncarea țării într-o izolare periculoasă sunt rețeta sigură pentru un dezastru național. Nimeni dintre cei care iubesc România nu poate susține asta”, a adăugat Sebastian Burduja.

Potrivit ministrului „alegerile din mai, cu Georgescu sau alții ca el, devin un referendum asupra viitorului României în NATO și în UE, în libertate și prosperitate.”

„Românii văd acum clar pericolul de moarte care le stă în față. Singura soluție este să stăm drepți, ca popor și ca stat, și să nu permitem să fim târâți înapoi cu zeci de ani”, a fost concluzia lui Burduja.

Europarlamentarul român Victor Negrescu avertizează că viitorul Europei se decide acum. România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, susține Negrescu.

„Reuniunile din următoarele zile sunt esențiale pentru stabilitatea continentului nostru. Toate discuțiile pe care le-am avut cu partenerii americani la Washington și cu liderii europeni din diferite capitale arată că planul de pace negociat acum va influența decisiv dacă și cum ne putem proteja de cei care amenință suveranitatea națiunilor noastre. România este direct interesată de aceste decizii – avem nevoie de o soluție care să garanteze pacea, securitatea, suveranitatea și viitorul nostru european”, a transmis europarlamentarul Victor Negrescu.

Potrivit lui Negrescu, în cadrul reuniunilor internaționale se vor discuta aspecte esențiale:

Calea către pace – Avem nevoie de o strategie clară pentru a preveni conflicte viitoare și pentru a susține un acord echitabil și durabil, care să asigure stabilitatea regiunii. Un acord SUA-Europa privind planul de pace este necesar.
Garanțiile de securitate – Orice plan trebuie să includă măsuri ferme pentru protecția frontierelor și apărarea suveranității, inclusiv privind componenta de securitate cibernetică și ingerințe străine. România, aflată la granița conflictului, trebuie să fie parte activă în aceste decizii. Aceste garanții trebuie să includă și Republica Moldova.

Gradul de implicare al statelor europene – Uniunea Europeană trebuie să acționeze unitar pentru pace în cadrul unui mandat internațional care previne orice escaladare a conflictului. România trebuie să se asigure că sprijinul este echitabil și că interesele noastre sunt protejate.
Reconstrucția – Un proces vital nu doar pentru regiunile afectate, ci și pentru economia României. Oportunitățile de investiții și parteneriate pentru companiile românești vor influența dezvoltarea noastră viitoare. Reconstrucția trebuie finanțată inclusiv din activele rusești.

Cine va gestiona negocierile de pace – România trebuie să fie prezentă la masa deciziilor, nu doar să ia act de soluțiile impuse. Liderii europeni urmează, cel mai probabil, să desemneze un negociator-șef.
Soluțiile pe termen lung – Nu este vorba doar de încetarea unui conflict, ci de construirea unui sistem care să prevină agresiunile viitoare. România are nevoie de siguranță și predictibilitate.
Securitatea energetică – România și Europa trebuie să își reducă dependența de resursele energetice ale altor state. Este esențial să accelerăm investițiile în infrastructură și resurse proprii.
Consolidarea alianțelor strategice – Relațiile transatlantice și cooperarea la nivel NATO trebuie consolidate. Totodată, Europa trebuie să își extindă cooperarea strategică și economică cu toate statele care împărtășesc valorile democrației și securității comune.

„Săptămâna viitoare voi participa, în calitate de vicepreședinte al social-democraților europeni (PES), la o reuniune la nivel înalt cu președintele Consiliului European și șefii de stat și de guverne social-democrați. Viitorul nu se câștigă prin așteptare, ci prin acțiune hotărâtă. România trebuie să fie un actor activ, puternic și respectat în aceste negocieri”, a precizat Victor Negrescu.

Consiliul Județean Galați continuă să investească în sănătatea pacienților prin noi achiziții făcute la Spitalul Județean. Recent, a fost achiziționat un echipament revoluționar pentru Laboratorul de Analize medicale, care va îmbunătăți semnificativ calitatea serviciilor oferite.

Este vorba despre un sistem automat de însămânțare pe medii de cultură, care inițiază prima etapă în procesarea probelor biologice, cu o precizie sporită. De asemenea, timpul de eliberare a rezultatelor se va reduce considerabil.

„Cel mai important, pacienții vor beneficia de diagnostice și tratamente personalizate, mai sigure și mai eficiente. Acest echipament contribuie la eficientizarea activităților din laborator și la reducerea riscurilor de eroare umană și de contaminare a probelor. De asemenea, îmbunătățește calitatea actului medical. În plus, odată cu acest echipament, costurile de spitalizare vor scădea”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Investiția totală în echipament se ridică la 3,1 milioane lei cu TVA (aproximativ 621.000 euro), fonduri obținute prin PNRR, pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești.

„Aducem astfel, tehnologia de ultimă generație mai aproape de pacienți, asigurându-le servicii medicale de înaltă calitate. Sănătatea gălățenilor rămâne prioritatea noastră!”, a mai transmis Fotea.

Statul organizează licitație pentru sistemul care va permite plata prin mijloace electronice a tarifului de trecere a podului de la Giurgiu. Anunțul a fost făcut de Compania de drumuri. În prezent, sunt în derulare procedurile privind atribuirea contractului pentru implementarea infrastructurii.

Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a anunțat marți că a fost făcut un pas important pentru achitarea prin mijloace electronice a tarifului de trecere a podului de la Giurgiu.
„Data de 7 aprilie 2025 a fost stabilită ca termen limită pentru depunerea ofertelor la contractul necesar implementării sistemului de colectare prin mijloace electronice a tarifului de trecere a podului peste Dunăre pe sensul Giurgiu – Ruse (eTarifGiurgiuPod)”, a transmis Cristian Pistol pe Facebook.

Contractul, cu o valoare maximă de 994.810 de lei (fără TVA), este asigurată din veniturile proprii ale CNAIR și prevede livrarea și punerea în funcțiune ale echipamentelor și programelor necesare în termen de cel mult șase luni.
La pod se vor amenaja două artere dedicate, dotate cu bariere de mare viteză care vor permite accesul rapid prin identificarea plății efectuate online în prealabil. Noul sistem va ajuta la fluidizarea circulației autovehiculelor care traversează̆ frontiera dintre România și Bulgaria, prin punctul de trecere de la Giurgiu.

Ministerul Finanțelor facilitează, în premieră, din 10 martie 2025, cetățenilor români care au cont pe platforma Ghişeul.ro și care dețin un card de debit, posibilitatea de a cumpăra titluri de stat online, la doar un click distanță.
Procesul de achiziție online a titlurilor de stat prin Ghișeul.ro devine posibil ca urmare a parteneriatului încheiat între Compania Națională „Poșta Română” și Autoritatea pentru Digitalizarea României din cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) și Visa.

„Titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor reprezintă o metodă sigură și avantajoasă de economisire, iar interesul pentru astfel de instrumente a crescut exponențial la ultimele emisiuni. Posibilitatea de a achiziționa titluri de stat cu un simplu click, prin platforma Ghișeul.ro, este un element important care simplifică semnificativ procesul de investiție. Programul TEZAUR devine astfel mult mai accesibil, nu doar pentru cei din țară, ci și pentru românii din diaspora, care nu mai sunt obligați să se deplaseze în România pentru a investi în titluri de stat. Mulțumesc partenerului nostru, Poșta Română, care, printr-un parteneriat public-privat, alături de platforma Ghișeul.ro și Visa, a făcut posibil acest demers”, a subliniat Tánczos Barna, ministrul Finanțelor.

„Plaforma Ghișeul.ro a depășit 2,5 milioane de utilizatori și continuă să crească, inclusiv prin diversificarea serviciilor publice digitale. După adăugarea cazierului judiciar, a asigurărilor pentru locuință și a plăților pentru rovinietă și taxele de timbru, aducem acum în platformă achiziția titlurilor de stat TEZAUR, cea mai sigură și apreciată metodă de economisire pentru români. Este un rezultat al colaborării între două organizații din coordonarea MEDAT, Poșta Română și Autoritatea pentru Digitalizarea României. Ne-am propus să aducem statul la un click distanță pentru românii din toată lumea și exact asta facem, cu fiecare nou serviciu public disponibil online”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Soluția dezvoltată în colaborare cu Visa, asigură transferuri rapide și sigure, oferind micilor investitori români, inclusiv celor din diaspora, posibilitatea de a investi direct și eficient în titluri de stat. Este un pas important prin care investiţiile devin mai simple şi mai accesibile pentru toți românii.

Pentru accesarea Programului TEZAUR prin achiziție online, un investitor trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă vârsta mai mare de 18 ani la data efectuării subscrierii, să dețină carte de identitate valabilă în România și să aibă un card de debit emis în România sau în țările agreate pentru Programul TEZAUR.
Investitorul poate subscrie în cadrul unei emisiuni prin accesarea platformei Ghişeul.ro și introducerea datelor de logare (utilizator și parolă), conform regulilor acesteia. Pentru subscriere, investitorul accesează secțiunea TITLURI DE STAT, unde pot fi consultate emisiunile active și caracteristicile acestora, conform prospectului de emisiune și efectuează operațiunea de achiziție a titlurilor de stat TEZAUR aferente emisiunii selectate.

De asemenea, orice român poate avea în cadrul aceleiași emisiuni una sau mai multe subscrieri, cu condiția să se încadreze în plafonul minim de 1.000 lei la o subscriere și maxim valoric de 200.000 lei pentru un cod de emisiune, în condițiile încadrării în limita de plată cu cardul.

Plățile către investitorii Programului TEZAUR a sumelor aferente rambursării valorii nominale, dobânzilor, retragerilor, răscumpărărilor anticipate se asigură de către Compania Națională „Poşta Română” – S.A., pe cardul bancar folosit de investitor la subscriere sau cel actualizat pe platforma Ghișeul.ro.
Ministerul Finanțelor lansează lunar emisiuni de titluri de stat TEZAUR cu dobânzi neimpozabile și avantajoase. Prima ediție TEZAUR din 2025, desfășurată în perioada 13 ianuarie – 7 februarie, a marcat un record istoric, cu 5 miliarde de lei investiți de către români, ceea ce confirmă interesul crescut și încrederea în economisirea prin intermediul titlurilor de stat.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că există premisele pentru un an agricol foarte bun. El a explicat că ultimele ninsori au căzut exact în zonele cu mare deficit de apă. Tot în agricultură, premierul a dezvăluit că Romgaz vrea să cumpere cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din țară.

Dezvăluirile au fost făcute în timpul ședinței de Guvern.

„În agricultură, datele arată că ultimele ninsori au căzut exact în zonele cu mare deficit de apă după seceta de anul trecut. Avem acum premisele pentru un an agricol foarte bun”, a transmis Marcel Ciolacu.

Premierul a mai anunțat că o mare companie din România vrea să preia cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din țară.
„O altă veste importantă este că Romgaz vrea să preia cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din țară. Susțin total proiectul, este cea mai bună soluție pentru agricultorii noștri”, a precizat șeful Guvernului.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că a urmărit reacția piețelor financiare după ziua de miercuri dominată de cazul Georgescu. Șeful Guvernului a cerut autorităților competente să comunice tot ce este important și tot ce se poate face public din anchetă.

Dezvăluirea a fost făcută joi, înainte de ședința de Guvern.
„Legat de cel mai urmărit subiect al momentului, vreau să fiu foarte clar: mă interesează doar să se aplice corect legea. Este esențial ca autoritățile să comunice tot ce este important și tot ce se poate face public din anchetă. Pentru mine, este relevantă însă și reacția piețelor financiare după ziua de ieri. Costurile de împrumut ale statului au scăzut, Bursa de Valori a crescut, iar cursul de schimb a rămas stabil”, a declarat Marcel Ciolacu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale față de Călin Georgescu pentru șase capete de acuzare. Ei au dispus plasarea lui Călin Georgescu sub controlul judiciar, pe o duratã de 60 zile.

Ministerul Dezvoltării a anunțat că ministrul Cseke Attila a semnat contractele de finanțare pentru patru obiective care vor fi consolidate seismic prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic.

„Sunt create toate premisele instituţionale pentru ca acest program de investiţii cunoscut de autorităţile locale să poată fi derulat cu succes. Îndemn autoritățile locale să solicite bani pentru expertizarea seismică a clădirilor și pentru consolidarea acestora”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Ministerul va aloca aproape 140 de milioane de lei pentru consolidarea și reabilitare celor trei corpuri ale Liceului Mihai Eminescu din Bârlad, județul Vaslui, iar pentru județul Olt, aproape cinci milioane de lei pentru consolidarea și modernizarea clădirii administrative din comuna Cârlogani, respectiv cinci milioane de lei pentru reabilitarea integrată a căminului cultural din comuna Vulpeni.
În județul Teleorman, va fi reabilitată sala de festivități a școlii gimnaziale Alexandru Bădăuţă din Comuna Zâmbreasca, cu peste 1,8 milioane de lei, mai arată sursa citată.

Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, s-a declarat revoltat de decizia procurorului de a le permite fraților Tate să părăsească România. Justiția din România trebuie să servească adevărul și dreptatea, nu interesele unor derbedei cu relații în străinătate, a transmis Stelian Ion.
Mesajul a fost trimis pe rețelele de socializare.
„Decizia procurorului de a le permite fraților Tate să părăsească România este o sfidare la adresa ideii de dreptate. Vorbim despre indivizi acuzați de infracțiuni grave, iar în loc să fie trași la răspundere până la capăt, li se oferă o portiță de scăpare. Asta nu este justiție, este o bătaie de joc la adresa statului de drept și a tuturor celor care cred într-o Românie în care legea se aplică egal pentru toți”, a scris Stelian Ion.
Fostul ministru al Justiției susține că decizia a fost luată în urma unor presiuni.
„Și mai revoltător este că această decizie vine pe fondul unor presiuni din partea oficialilor americani. Faptul că influența externă pare să fi cântărit mai mult decât interesul cetățenilor români este scandalos. Justiția din România trebuie să servească adevărul și dreptatea, nu interesele unor derbedei cu relații în străinătate”, a precizat Stelian Ion