Comunicate

Continuă lucrările de modernizare la podul peste Crișul Alb, aflat la intrarea în Șicula, dinspre Seleuș! Podul, vechi de peste 100 de ani, este reabilitat printr-o investiție a Consiliului Județean…
Consiliul Județean Tulcea anunță cetățenii că, pe perioada lunii august, în poligul de la Babadag se vor executa trageri de luptă. Astfel, în conformitate cu prevederile instrucțiunilor „F.T. 13 -…
Proiectul finanțat de ADR Nord-Vest prin Regio Nord-Vest din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene, însumează eforturile de a-i reda strălucirea de odinioară acestei clădiri cu o istorie…
S-a dat startul proiectului „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilului Teatrul Dramatic I.D. Sîrbu Petroșani”, o investiție strategică pentru modernizarea infrastructurii culturale a municipiului și reducerea impactului energetic al clădirii.…
Stadiul de derulare al proiectului de modernizare a DJ 571 a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă sustinută la Resita de către președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.…
6 firme au depus oferte pentru achiziția de produse de birotică, papetărie și mobilă de birou, lansată de Consiliul Judetean Sibiu pentru perioada 2025–2028. Valoarea totală estimată depășește 13 milioane…
La sediul Consiliului Județean Prahova, președintele Virgiliu Daniel Nanu a participat la o importantă întâlnire de lucru alături de reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, ai antreprenorului general, ai Primăriei Valea…
A fost votat proiectul de hotărâre ”cu privire la alocarea unei sume din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Olt, prevăzut în bugetul Județului Olt pe anul 2025”.…
Muzeul Județean Buzău anunță organizarea activității, inedite, pe șantierul arheologic Pietroasa Mică – Gruiu Dării, în comuna Pietroasele, joi, 7 august 2025 Scopul este de a familiariza publicul cu activitatea…