Situație „catastrofală” în zootehnie. Fermierii nu au primit ajutorul COVID de la Guvern
Membrii Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România trag un semnal de alarmă în legătură cu plata ajutorului COVID, care…
Membrii Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România trag un semnal de alarmă în legătură cu plata ajutorului COVID, care…
Viceprim-ministrul, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, va face o vizită de lucru în zona Galați – Brăila, sâmbătă, 4 decembrie…
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează operatorii economici, contribuabili mici și mijlocii, care au obligația utilizării aparatelor de marcat ele…
Până pe 10 decembrie 2021, persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partn…
Cele 24 de organizații care acoperă tot spectrul industriei ospitalității, reunite sub numele Alianța pentru Turism (APT), precum și alte organizații sindicale…
Transportul public de călători din municipiul Galați a fost reluat astăzi, 5 noiembrie, în jurul orei 12,00, după ce a fost paralizat complet de un protest spon…
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat joi, 4 noiembrie, epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurii 6.2 – Sprijin p…
E-Distribuţie Dobrogea, operator de distribuţie a energiei electrice din grupul Enel, va începe săptămâna aceasta lucrările de relocare a reţelelor de medie ten…
Agerpres informează că Mărioara-Artemis Gătej a fost numită în funcția de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naționale de Mediu, printr-o d…