Internațional

30 de români confirmați cu coronavirus la o fermă din Marea Britanie. Muncitorii au reclamat probleme legate de cazare și masă

Ministerul român al Afacerilor Externe anunță că 30 de români din cei aproape 100 de angajaţi care lucrează la o ferma din Herefordshire, Marea Britanie, sunt confirmaţi cu COVID-19. Potrivit aceleiași surse, doi lucrători români au reclamat existenţa unor deficienţe legate de condiţiile de cazare şi masă, însă până în prezent persoanele în cauză nu au putut fi contactate de către reprezentanţii Ambasadei României la Londra, pentru a afla mai multe detalii.

„În acest context, misiunea diplomatică a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale și pe lângă reprezentanții companiei prin intermediul căreia unii dintre cetățenii români își desfășoară activitatea la ferma menționată pentru a obține informații suplimentare cu privire la elementele sesizate și pentru a se asigura că cetățenilor români le sunt asigurate condiții optime și sprijinul necesar”, potrivit unui comunicat de presă al MAE.

Potrivit informaţiilor comunicate de compania angajatoare, autorităţile locale au asigurat alimente, apă şi alte bunuri necesare lucrătorilor plasaţi în carantină. Compania angajatoare a mai comunicat că lucrătorii vor putea alege să îşi continue activitatea sau să părăsească ferma după finalizarea perioadei de carantină, în baza confirmării primite de la Serviciul de Sănătate Publică.

Ambasada României la Londra continuă dialogul cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile britanice în contextul pandemiei de COVID-19.

„Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: +44 20 76027328, +44 20 7602 9833, +44 20 7603 6694, +44 20 76025193, +44 20 7603 0572, +44 20 7602 2065, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +44 7738716335”, anunță MAE.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare