Internațional

75 de ani de la semnarea Cartei ONU

75 de ani de la semnarea Cartei ONU

La 26 iunie 1945, la San Francisco, se semna Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), document fundamental pentru organizarea politică a relaţiilor internaţionale, după experienţa tragică a celui de Al Doilea Război Mondial.

Valoarea documentului fondator a fost dovedită pe parcursul celor 75 de ani prin contribuția majoră la stabilitatea și pacea internaționale, la dezvoltarea economică, la promovarea drepturilor omului, a democrației și statului de drept, consolidând patrimoniul de valori naționale al celor 193 de state membre ONU.

Aderarea României la ONU, în 1955, a fost rezultatul aspiraţiei naţionale pentru valorile universale ale Organizației, în concordanță cu interesele României pentru consolidarea profilului său politic în  plan bilateral, regional și multilateral, contribuind, pe baza expertizei și a experienței, la întărirea păcii și securității în lume și la dezvoltarea socio-economică.

Dubla aniversare, a 75 de ani de la semnarea Cartei ONU și a 65 de ani de când România a devenit stat membru al Organizației, oferă Guvernului României ocazia de a reitera atașamentul față de obiectivele și valorile organizației, hotărârea de a contribui constant la eforturile internaționale de promovare a acestora.

Informaţii suplimentare:

Succesoare a Ligii Națiunii, de la a cărei înființare aniversăm anul acesta 100 de ani, Organizația Națiunilor Unite a fost creată odată cu semnarea Cartei ONU de către delegaţi ai 50 de state, pe 26 iunie 1945, la Conferinţa de la San Francisco. Carta ONU a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945, dată considerată oficial Ziua Naţiunilor Unite, când a fost ratificată de SUA, Franța, China, Marea Britanie, Uniunea Sovietică și de majoritatea celorlalți semnatari.

La 14 decembrie 1955, Adunarea Generală a ONU a decis, prin rezoluţia A/RES/995 (X), primirea României în ONU, alături de alte 15 state.

Evaluați acest articol
(0 voturi)