Internațional

România s-a clasat pe locul 15 în topul celor mai poluate ţări din Europa

Potrivit Greenpeace România, țara noastră s-a clasat pe locul 15 în topul celor mai poluate țări din Europa. În timp ce Bucureștiul ocupă poziția 51 la nivel mondial în același clasament. 

Conform statisticii, anul trecut, 84% dintre ţările monitorizate au observat îmbunătăţiri ale calităţii aerului, în mare parte datorită măsurilor globale de încetinire a răspândirii COVID-19. Astfel, îmbunătăţirile privind calitatea aerului în 2020, comparativ cu 2019, au fost observate în oraşe precum: Beijing (-11%), Chicago (-13%), Delhi (-15%), Londra (-16%), Paris (-17%) şi Seul (-16 %).

Din cele 106 de țări monitorizate doar 24 au respectat recomandările Organizațile Mondiale a Sănătății pentru poluare cu PM2.5, în 2020.

"În România, autorităţile nu monitorizează corespunzător PM 2.5 în zonele urbane. În urma acestei lipse de date au apărut mai multe reţele independente de măsurare a acestui poluant care aduc date valoroase publicului. În Bucureşti, doar una din cele 6 staţii oficiale monitorizează praful fin, şi aceea e amplasată la periferia oraşului, pe malul lacului Morii, deci nu tocmai relevant", susţine Alin Tănase, coordonator de campanii Greenpeace România.

Cea mai poluată capitală din lume este New Delhi (India), în timp ce cel mai curat aer se găsește în mijlocul oceanului în locuri Virgin Island sau Noua Zeelandă. Capitalele Finlandei și Suediei au de asemenea aer curat.

Având în vedere poziția României în clasament, Comisia Europeană a trimis deja țării noastre o scrisoare de punere în întârziere prin care a deschis o procedură de infringement pentru conformarea cu legislaţia UE privind prevenirea şi reducerea emisiilor industriale dăunătoare. Executivul european spune că justiţia din România nu reuşeşte să pună în aplicare sancţiunile.

 

(sursa foto: pexels.com)

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare