Internațional

”Sindemia” urgentelor sanitare

”Sindemia” urgentelor sanitare

Alimentaţia deficitară, poluarea şi alte surse de afecţiuni cronice, din ce în ce mai prezente în ultimii 30 de ani, la care se adaugă un nou virus, reprezintă condiţiile pentru formarea unei ”furtuni” care a condus la un milion de decese având drept cauză principală COVID-19, se arată într-un raport publicat vineri de jurnalul de specialitate The Lancet, citat de AFP.

Una dintre teoriile lansate de publicatie este că, lumea se confruntă nu doar cu o pandemie, ci cu o ”sindemie”, respectiv conjuncţia mai multor urgenţe sanitare. ”Numeroşi factori de risc şi boli netransmisibile studiate în acest raport sunt asociaţi cu un risc crescut de forme severe de COVID-19, chiar şi de deces”, se subliniază în The Lancet.

The Lancet atrage atenţia în mod regulat asupra flagelului bolilor netransmisibile asociate modului de viaţă (obezitate, diabet, tutun, alcool şi altele). În cel mai nou raport al său abordează tema COVID-19.

În Europa, potrivit The Lancet, speranţa de viaţă a crescut constant în ultimii 30 de ani, însă mai puţin decât speranţa de viaţă la naştere, ceea ce înseamnă că oamenii trăiesc mai mult în condiţii de sănătate precară.

Pe vechiul continent, bolile netransmisibile sunt responsabile pentru ”mai mult de 80%” dintre decesele premature şi înrăutăţirea stării de sănătate (măsurate în număr de ani pierduţi), potrivit raportului.

În 2019, principalii factori de risc din Europa au fost hipertensiunea (asociată cu aproximativ 787.000 de decese, potrivit estimărilor), consumul de tutun (697.000), alimentaţia deficitară (546.000), hiperglicemia (540.000) şi obezitatea (406.000).

Evaluați acest articol
(0 voturi)