Statele membre ale Uniunii Europene ar putea cumpăra vaccinuri COVID-19 printr-o schemă de achiziţii condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a informat Comisia Europeană, care pare să îşi fi schimbat punctul de vedere cu privire la acest subiect, potrivit Reuters.
Această modificare de poziţie ar putea să permită guvernelor statelor membre să îşi asigure vaccinuri de la companiile care nu negociază cu Bruxelles-ul, cum sunt de exemplu firmele americane Merck, Inovio şi Novavax.
Toate aceste firme poartă discuţii cu mecanismul COVAX, condus de Alianţa pentru Vaccinuri (GAVI) împreună cu Coaliţia pentru inovaţii în domeniul pregătirii pentru epidemii (CEPI) şi OMS, dar deocamdată nu au negocieri cu Comisia Europeană.
Statele membre UE s-au angajat să nu intre în negocieri separate cu aceiaşi producători de vaccinuri care în acest moment negociază cu UE, dar „aceasta nu exclude posibilitatea de a lua parte la negocieri cu alte companii producătoare de vaccinuri prin intermediul COVAX”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Aceasta ar reprezenta o modificare de poziţie după ce, în luna iulie, Executivul UE a sfătuit guvernele celor 27 de state membre să nu achiziţioneze vaccinuri prin schema condusă de OMS pe care o consideră lentă, scumpă şi incompatibilă legal cu programul paralel de achiziţii al UE.
Până acum UE a ajuns la un acord de achiziţii de vaccinuri COVID-19 cu grupul AstraZeneca şi poartă în continuare negocieri cu Johnson & Johnson, Sanofi, Moderna şi CureVac.