Corneliu Stefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița: am participat, la Bruxelles, la cea de-a 170-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, unde au fost dezbătute teme care contează cu adevărat pentru comunitățile noastre.
Am discutat despre sprijinul acordat copiilor și sistemele de alocații din statele membre ale Uniunii Europene, precum și despre modul în care politicile publice pot ajuta mai bine familiile și dezvoltarea celor mici.
Un alt subiect important a fost strategia UE pentru start-upuri și companiile aflate în creștere. Avem nevoie de mai multă inovație și de un mediu în care antreprenorii să își poată pune în practică ideile și să își crească afacerile.
De asemenea, pe agenda dezbaterilor s-a aflat și pachetul privind rețelele europene, esențial pentru conectivitate, infrastructură modernă și dezvoltarea echilibrată a regiunilor.