Președinta USR, Elena Lasconi, a comentat anunțul privind demisia lu Klaus Iohannis. Demisia lui vine foarte târziu, e nevoie să repunem România pe drumul corect, a spus Lasconi. Declarația a apărut la câteva minute după ce Iohannis a anunțat că demisionează din funcția de președinte.
Mesajul a fost trimis pe Facebook.
„Un președinte rupt de realitate, defazat și fără nicio grijă față de oamenii care și-au pus încrederea în el! Demisia lui Klaus Iohannis vine foarte târziu. Mult prea târziu ca să mai poată fi socotită de onoare. Și nici nu ne aduce răspunsuri la întrebările care macină țara asta de două luni de zile: de ce au anulat alegerile, cum ne protejăm de jocurile rușilor, cine ne apără de manipulare, putem garanta securitatea următorului scrutin? După 10 ani cu Iohannis la Cotroceni, din păcate, și o spun ca om care a crezut în el, România este mai vulnerabilă ca oricând. Pe tura domniei sale democrația s-a făcut fărâme și acest lucru nu îi poate fi iertat”, a scris Lasconi.
Lidera USR a mai spus că este nevoie ca România să revină pe drumul corect.
„Mă bucur că presiunea pusă de USR în Parlament l-a scos pe Iohannis din adormire și nu ne vom opri aici. Avem nevoie să reașezăm instituțiile statului ca să lucreze pentru cetățeni, nu pentru vremelnici cocoțați în funcții. Acum, e nevoie de noi toți, e nevoie să repunem România pe drumul corect. Avem nevoie de adevăr, dreptate și un lider autentic care să țină direcția spre Vest!”, a precizat Elena Lasconi.
Ministerul Energiei vrea economii de 1 mld.lei la companiile de stat din domeniul energiei. Economiile se pot face prin reducerea posturilor de conducere cu minimum 30%, a personalului administrativ cu minimum 20% şi prin fuziunea unor companii, precum Electrocentrale Grup şi ELCEN Bucureşti.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a spus că măsurile nu vor afecta personalul din activităţile de producție prioritate având reducerea aparatului administrativ şi a birocraţiei din aceste companii de stat.
În prezent, la nivelul Ministerului Energiei sunt centralizate şi se analizează planurile de măsuri de eficientizare a cheltuielilor transmise de companiile de stat din sectorul energetic. În plus, sunt analizate posibile restructurări şi fuziuni între companiile din portofoliu: fuziunea dintre Electrocentrale Grup şi ELCEN Bucureşti, fuziunea dintre Societatea Comercială Institutul de Cercetare Ştiinţifică, Inginerie Tehnologică şi Proiectare Mine pe Lignit din Craiova şi Complexul Energetic Oltenia.
„Eficientizarea companiilor de stat din energie este o investiţie în viitorul României şi o măsură oportună, cu atât mai mult în actualul context, care impune refacerea echilibrelor fiscal-bugetare ale ţării noastre. Ministerul energiei, în calitate de acţionar unic, majoritar sau cu o pondere semnificativă în acţionariatul companiilor, şi-a stabilit ca obiectiv reforma reală a companiilor din propriul portofoliu. Aceste măsuri sunt spre beneficiul acestor companii, iar aşteptarea noastră este că ele vor fi susţinute de managementul companiilor, dar şi de partenerii sociali (sindicate). Sunt necesare pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a companiilor de stat din sectorul energetic şi pentru a optimiza utilizarea resurselor publice”, a declarat ministrul Sebastian Burduja.
Măsurile de restructurare vor viza doar reducerea aparatului administrativ şi a birocraţiei.
„Sunt mii de persoane angajate ca personal TESA în toate aceste companii. O parte sunt competenţi, îşi fac treaba şi şi-o vor face în continuare. Ceilalţi vor avea oportunitatea să îşi găsească un loc de muncă în mediul privat, unde există o criză a forţei de muncă. Am cerut tuturor companiilor transparenţă, reguli corecte şi meritocraţie. Vom urmări prin toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie ca autoritate publică tutelară modul în care fiecare companie îşi va duce la îndeplinire aceste planuri asumate”, a adăugat Burduja.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Pe 15 ianuarie, cinstim opera și contribuția excepțională a lui Mihai Eminescu la identitatea națională, a spus Iohannis.
Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial - Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale, în cadrul sesiunii festive organizate de Academia Română.
„Prin instituirea Zilei Culturii Naționale pe 15 ianuarie, cinstim opera și contribuția excepțională a lui Mihai Eminescu la identitatea națională și la cultivarea limbii române ca element central al patrimoniului nostru cultural. Peste generații, opera eminesciană reprezintă o moștenire neprețuită lăsată nouă și care pune în evidență rolul culturii în evoluția spre modernitate a societății noastre, un proces care s-a inspirat din valorile occidentale și care, printr-o fericită îngemănare cu spiritualitatea și tradițiile poporului român, a stat la baza împlinirii idealului unității noastre naționale. Atunci când de ziua nașterii <omului deplin al culturii românești>, cum îl caracteriza Constantin Noica pe Mihai Eminescu, omagiem însăși Cultura, arătăm cât de important este rolul implicării personalităților din acest domeniu în dezvoltarea societății noastre”, a transmis Klaus Iohannis.
Președintele a vorbit și despre prezent.
„Dialogul intercultural, mișcarea liberă a creatorilor, diversitatea expresiilor culturale, recunoașterea internațională a valorii creației contemporane, ca și cea a bogăției patrimoniului nostru cultural sunt consecințe benefice ale apartenenței României la Uniunea Europeană. Activitățile industriilor culturale și creative au înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani, contribuția lor la produsul intern brut rivalizând cu cea a unor ramuri importante ale economiei. De Ziua Culturii Naționale, îndemn autoritățile să sprijine mediul cultural, public și privat și să acorde importanța cuvenită educației și culturii în formularea strategiilor lor. Implicarea cetățenilor în viața culturală este strâns legată de angajamentul civic și democratic al societății. Îi felicit pe cei care slujesc Cultura în toate formele sale și le mulțumesc pentru devotamentul lor, adesea neobservat și de multe ori insuficient apreciat. Astăzi, când sărbătorim Cultura, ne amintim că prin artă și creație clădim o societate liberă și inclusivă pentru generațiile viitoare”, a mai transmis Klaus Iohannis.
Marți dimineață a avut loc o reuniune a Comandamentului Energetic de Iarnă, în cadrul căreia s-a discutat despre stadiul pregătirilor pentru perioada cu temperaturi scăzute și condiții meteorologice deosebite. Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că la nivelul sistemului energetic național nu sunt probleme majore și că operatorii de distribuție vor interveni prompt în zonele afectate.
„Toți operatorii și-au asumat că intervin și vor interveni prompt pentru reconectarea consumatorilor în cel mai scurt timp posibil. Momentan există două linii de medie tensiune afectate în zona Brăila, cu 2500 utilizatori nealimentați în județ și două linii de medie tensiune în Bacău și Iași cu probleme, 610 utilizatori fiind nealimentați în zonă. La acest moment se intervine în teren pentru remediere. Fenomenul de ploaie înghețată din ultimele zile îngreunează intervențiile la mare înălțime, pe stâlpii de tensiune. Cu toate acestea, suntem pregătiți și nu există probleme majore la nivelul țării. Continuăm să fim net exportatori de energie electrică. În ultimele două zile, România a beneficiat de o producție de energie eoliană la valori ridicate. În contextul gerului accentuat, este posibil ca această producție să scadă, dar suntem pregătiți să compensam cu hidrocentrale și centrale bazate pe gaz și pe cărbune”, a declarat Sebastian Burduja.
Concluzia ministrului este că România este pregătită pentru episodul de iarnă.
„Am reușit să creștem producția de huilă în Valea Jiului cu peste 30%, contând acum pe un stoc de cărbune de aproape 11000 de tone,, în urma investițiilor făcute de Ministerul Energiei și de Guvernul României. În cursul zilei de mâine, va porni și Termocentrala Paroșeni, cu un aport de peste 1200 MWh pe zi în sistemul energetic național. Deși condițiile meteorologice sunt deosebite, la nivelul țării, din punct de vedere al sistemului energetic nu sunt probleme majore. Suntem pregătiți,” a mai transmis ministrul Energiei.
În ceea ce privește sectorul gazelor naturale, gradul de umplere la acest moment al depozitelor este de peste 80%, cu un surplus de peste 170 milioane m3 față de anul trecut. România își poate asigura consumul de gaze naturale, dar din motive pur comerciale se importă și se exportă cantități scăzute de gaz
Producția internă în această perioadă este de aproximativ 24 mil. m3, iar din depozite se extrag între 25 și 30 mil. m3, la un consum estimat zilnic de 50 – 55 mil. m3 în zilele cu ger. Astfel, România își poate asigura consumul de gaze naturale din surse proprii. Din motive pur comerciale se importă și se exportă cantități mici de gaz, de câteva milioane de m3, a precizat ministrul Energiei.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş, susține că problema posturilor din sistemul de sănătate se va rezolva, probabil, cursul acestei săptămâni
Anunțul a fost făcut în timpul unei conferinţe de presă.
„Încă de anul trecut am făcut aceste demersuri pentru sistemul de sănătate, aprobând, din câte îmi aduc aminte, 4.000 de posturi pentru Ministerul Sănătăţii şi 1.000 de posturi pentru autorităţile publice locale. Acum, la nivelul Ministerului Finanţelor, memorandumul de la Ministerul Dezvoltării Regionale, care răspunde de reţeaua de unităţi sanitare, este elaborat. Sunt 5.000 de posturi care sunt solicitate pentru a fi scoase la concurs. Aşteptăm şi memorandumul de la Ministerul Sănătăţii şi domnul prim-ministru va decide în şedinţa de Guvern demersurile care trebuie făcute mai departe şi sigur problema aceasta, probabil, se va rezolva în cursul acestei săptămâni", a declarat Marcel Boloş.
Ministrul Finanțelor a mai spus că posturi au fost solicitate de toate ministerele. În total sunt 33.000 de solicitări, însă prioritate va avea sistemul de sănătate, a precizat Boloș.
Planetariul Complexului Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță” din Galați va avea tehnologie 8K. Este un proiect unic în Europa coordonat de Consiliul Județean Galați.
Conducerea instituției a aprobat un amplu proiect de modernizare și dotare ale Planetariului de la Complexul Muzeal de Științele Naturii
„Pregătim o super investiție la Planetariul Complexului Muzeal de Științele Naturii. Îl vom dota cu tehnologie de ultimă generație, unică în Europa. Este vorba despre un ecran cu rezoluție 8K. Proiecțiile despre stele, planete și alte fenomene cosmice se vor vedea incredibil de frumos, iar experiența vizuală va fi una de neuitat. Ecranul va fi format din panouri LED special concepute pentru planetariul din Galați, noutatea tehnologică constând în faptul că acestea au din fabricație un aspect curbat, astfel încât tot ansamblul să aibă forma unui dom. Practic, vom avea cel mai modern Planetariu din Europa. De altfel, acest tip de sistem LED pentru planetarii mai există la nivel mondial doar în două locuri din Japonia. Mai mult, sistemul audio va fi unul ultraperformant, iar scaunele vor fi complet computerizate și interactive”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Valoarea investiției este de 22,3 milioane de lei (TVA inclus). Proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021 – 2027.
Legea pensiilor a fost adoptată luni seara de Camera Deputaților. La final, premierul Marcel Ciolacu s-a declarat mulțumit și a spus că se vor găsi bani pentru majorări.
Pensiile se vor mări în 2024 de două ori, o dată la 1 ianuarie cu 13,8% și prin recalculare de la 1 septembrie, a explicat premierul.
„Era în jalon în cererea de plată numărul 4, am devansat-o astfel încât să închidem negocierile cu CE în ceea ce privește scoaterea acelui faimos 9,4 care ar fi blocat creșterea pensiilor românilor până în anul 2070. Sunt 4,8 milioane de pensionari în România. 80% au sub 3.000 de lei, 60% au sub 2.000 de lei. Statul român trebuie să asigure această resursă. Sunt ferm convins că vom găsi toată suma când vom veni cu Legea bugetului”, a declarat Marcel Ciolacu.
Proiectul a fost aprobat în Camera Deputaților cu 192 de voturi „pentru”.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, susține că sistemul energetic național și-a demonstrat capacitatea de a depăși primul moment delicat al sezonului rece. Să ai rafale de vânt de peste 100 km/h în Dobrogea și să nu ai nicio problemă în sistemului energetic, e lucru mare, a spus ministrul.
Declarațiile au fost făcute după furtuna din weekend din Dobrogea.
„Final de săptămână și primul test pentru Comandamentul energetic de iarnă. E ușor să trecem cu vederea unele lucruri, dar să ai rafale de vânt de peste 100 km/h în Dobrogea și să nu ai nicio problema la nivelul sistemului energetic național e lucru mare. Unitatea 1 de la Cernavodă s-a deconectat automat ieri, iar azi deja e resincronizată și produce aproape de parametrii normali (1334 MW nuclear la 22:29). Vântul puternic a oprit și centralele eoliene — știu, pare paradoxal”, a transmis ministrul Energiei.
Sistemul a avut un deficit, dar și-a demonstrat fiabilitatea, a fost concluzia ministrului.
„Cert este că am avut un deficit de peste 1700 MW în sistem după deconectarea unității 1 și a centralelor eoliene (față de cât era prognozat). Echilibrarea sistemului energetic național a fost realizată prin hidrocentralele existente — aportul hidro a depășit 43% din mixul de producție ieri seară, cu peste 10% față de cifrele uzuale. Ce bine era dacă aveam Tarnița-Lăpuștești! Sistemul energetic național, prin experții implicați și infrastructura existentă, și-a demonstrat ieri capacitatea de a depăși primul moment delicat al acestui sezon rece. Și nu a fost deloc simplu. Le mulțumesc tuturor celor care și-au făcut datoria. Și da, vom avea și Tarnița-Lăpuștești, am repornit proiectul și sunt convins că într-un an de zile îl putem pune pe șine. Pentru următoarele generații, nu pentru următoarele alegeri”, a precizat Sebastian Burduja.
Ministerul Sănătății a anunțat data de desfășurare a sesiunii extraordinare de concurs pentru intrarea în rezidențiatul pe loc și pe post.
Concursul va avea loc pe 14 mai, în centrul universitar București, pentru locurile și posturile rămase neocupate la domeniul Medicină din toamna anului trecut.
La spitalele din județul Galați sunt scoase la concurs 18 posturi, pentru următoarele specialități:
- Anestezie și terapie intensivă (2),
- Chirurgie generală (2),
- Chirurgie orală și maxilo-facială (1),
- Chirurgie pediatrică (2),
- Chirurgie toracică (2),
- Medicină de urgență (1),
- Neonatologie (2),
- Ortopedie pediatrică (1),
- Sănătate publică și management (2),
- Urologie (3).
Publicația și Metodologia de concurs vor fi aduse la cunoștința celor interesați, prin afișare pe pagina web a Ministerului Sănătății, respectiv pe pagina web rezidențiat.ms.ro.
Consiliul Județean Galați și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, în parteneriat cu centrul comercial Shopping City Galați, organizează, în perioada 18-21 aprilie, în spațiul expozițional de la parter al mall-ului, expoziția „Palatul Comisiei Europene a Dunării, ieri și azi”.
Evenimentul este organizat pentru a marca Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice, celebrată anual pe data de 18 aprilie.
Conform reprezentanților bibliotecii gălățene, expoziția cuprinde reproduceri după cărți poștale și fotografii vechi din colecțiile bibliotecii, care ilustrează actuala clădire a Bibliotecii, fost Palat al Comisiei Europene a Dunării, în diverse etape ale existenței sale, cea mai veche imagine datând din anul 1895.
Totodată, în cadrul expoziției, pot fi admirate fotografii făcute recent de către echipa care a realizat turul virtual al monumentului, cu fonduri asigurate de Consiliul Județean prin intermediul Europe Direct.
Palatul Comisiei Europene a Dunării, sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, este primul monument din Galați și al doilea din România care a obținut prestigiosul titlu „Marca patrimoniului european”, acordată de Comisia Europeană.