Politică

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, atrage atenția asupra dezinformărilor despre lacul Vidraru, care circulă în spațiul public. Lacul de acumulare este golit controlat pentru prima dată după aproape 60 de ani,…
Guvernul României a emis o ordonanță de urgență pentru a clarifica situația proiectelor din fonduri PNRR. Astfel se va continua derularea lor și se va accelera absorbția celor care sunt…
Ministrul Economiei și Digitalizării, Radu Miruță, trage un semnal de alarmă cu privire la reformele anunțate de Guvern. Nu trebuie să îi sufocăm pe cei de la care vrem să…
La începutul lunii august, echipa UVT a cucerit, pentru a doua oară, titlul de campioană europeană universitară, după prima victorie, obținută în ediția din 2022. În acest context, Sala Multifuncțională…
Consiliul Județean Brăila reafirmă angajamentul față de sănătatea cetățenilor prin investiții continue în modernizarea și dotarea cu echipamente performante a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila. Pe parcursul anului 2025,…
Premierul Ilie Bolojan anunță că „investițiile din PNRR vor continua într-o manieră planificată, astfel încât să ne asigurăm că vor primi finanțare proiectele care vor fi finalizate până la sfârșitul…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis un mesaj în cadrul Consiliului Național al Elevilor. Evenimentul s-a desfășurat la Satu Mare. Este vorba despre cea de a XLVI-a Adunare…
În Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, încă un salon s-a transformat într-o lume de basm. Elevii talentați ai Liceului de Artă „Victor Brauner” au pus…
Noul aparat RMN 3 TESLA, cu care a fost dotat Laboratorul de Imagistică și Radiologie Medicală al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei”, a parcurs cu succes toate…