Melania Florescu

Judecătoarea Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă președinte al CCR. Alegerile interne s-au desfășurat duminică. Tot duminică au depus jurământul cei trei noi membri ai CCR.

Potrivit CCR, „în ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 9,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcția de judecător al Curții Constituționale de către domnii ASZTALOS Csaba-Ferenc, Mihai BUSUIOC și Dacian-Cosmin DRAGOȘ”.

Aceștia au fost numiți în urma unor proceduri.
„Prin Decretul nr.774 din 8 iulie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.643 din 8 iulie 2025, domnul Dacian-Cosmin DRAGOȘ a fost numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 13 iulie 2025. Prin Hotărârea Camerei Deputaților nr.42 din 24 iunie 2025, respectiv Hotărârea Senatului nr.64 din 24 iunie 2025, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.587 din 24 iunie 2025, domnii ASZTALOS Csaba-Ferenc și Mihai BUSUIOC au fost numiți judecători la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 13 iulie 2025”, a adăugat CCR.

Momentul depunerii jurământului marchează, potrivit art.63 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, intrarea în exercițiul funcției de judecător al Curții Constituționale și a fost urmat de reunirea Plenului, în noua componență, pentru alegerea noului președinte al Curții. În urma votului secret, cu majoritatea voturilor judecătorilor prezenți, doamna Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale, pentru un mandat de trei ani.

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, anunță că s-a deschis circulația pe DEx4, drumul care asigură legătura dintre A3 (Autostrada Transilvania) şi DN1!

Din această săptămână, șoferii care tranzitează județul Cluj pot circula pe încă 5 km noi de drum expres.

Contractul pentru construcția DEx4 are o valoare de 562,6 milioane de lei și a fost finanțat prin Programul Transport 2021-2027.

Noul sector de drum expres aduce beneficii, atât traficului rutier local, cât şi celui de tranzit deoarece șoferii vor putea evita traversarea municipiilor Cluj-Napoca și Turda.

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că există interes pentru proiectul privitor la construirea unui pod peste Dunăre, la Giurgiu. Contractul pentru proiectarea celui de al doilea pod peste Dunăre, la Giurgiu, are 11 ofertanți, a transmis Pistol.

Este vorba despre companii și asocieri de firme din România, Turcia, Italia, Coreea de Sud, Spania, Portugalia, Japonia și Bulgaria.

Valoarea estimată a contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate este de 60,87 milioane lei (fără TVA), sumă asigurată prin CEF 2 (Mecanismul pentru Interconectarea Europei) - Componenta Mobilitate militară.
Studiul de fezabilitate, care trebuie să fie elaborat în maximum 23 de luni, trebuie să stabilească amplasamentul podului Giurgiu-Ruse 2, tipul podului (doar rutier sau rutier și feroviar) și valoare construcției.

Prin construcția acestui nou pod se urmărește creșterea eficienței tehnico-economice a rețelei de transport dintre România si Bulgaria, dar și pe axa europeană Nord - Sud.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că pentru prima dată de la alegerile prezidențiale din România costurile de împrumut ROBOR au scăzut sub 7%. Este vorba despre un efect al măsurilor fiscale anunțate de Guvernul Bolojan.

„Ceea ce se şi întâmplă deja, odată cu primele veşti bune venite de pe piețele internaționale: costurile de împrumut ROBOR au scăzut sub 7%, pentru prima dată după alegerile prezidențiale. România se împrumută practic mai ieftin, ceea ce înseamnă că măsurile pentru reducerea deficitului sunt apreciate de către investitori”, a anunțat ministrul Alexandru Nazare pe Facebook.

Costurile de împrumut au scăzut semnificativ, conform ministrului.

„Anunțul pachetului de măsuri are deja un impact semnificativ în piețe. La licitațiile de astăzi (vineri, 4 iulie n.r.) pe piața internă, am anunțat o sumă de 800 de milioane lei și am avut o cerere de aproximativ 5 ori mai mare, mai ales pentru scadența de 9 ani. Randamentele la care am emis sunt sub piața secundară cu aproximativ 5-10 bps, în condițiile în care am adjudecat aproximativ 3 miliarde de lei”, a explicat Alexandru Nazare.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, i-a criticat pe partenerii de guvernare. El a avertizat că rolul partidului său este să guverneze, nu să facă figurație în coaliție.

Mesajul a fost publicat pe pagina de Facebook. Paul Stănescu susține că propunerile PSD care vizau categoriile defavorizate nu au fost acceptate de parteneri.

„A fost și supărător, și apăsător pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare coleg social-democrat, că propunerile PSD au fost ignorate. Am fost prezenți, am venit cu soluții. Suntem angajați, împreună cu partidele din Coaliție, să corectăm deficitul. Dar, cu tot respectul, nu călcând în picioare pe cei care o duc greu și care o vor duce și mai greu. Măsurile propuse de noi nu pot fi date la o parte. Avem, totuși, cea mai mare pondere în Parlament și nu putem fi tratați ca o prezență decorativă într-un moment cheie pentru țară”, a scris Paul Stănescu.

Secretarul general al PSD a pus sub semnul întrebării rolul partidului în actuala guvernare.
„Având în vedere această stare de fapt, împreună cu toți colegii trebuie să ne punem, în mod legitim, o întrebare: rolul PSD este de a guverna sau de a face figurație doar pentru a asigura stabilitatea guvernamentală? Chiar dacă suntem într-un moment dificil pentru noi ca partid, ne mulțumim cu un loc la masă, dar fără cuvânt?”, s-a întrebat Stănescu.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, pune presiune pe noul președinte ANAF. Sper să înțeleagă pe deplin uriașa răspundere a poziției sale și să acționeze în consecință, a declarat liderul PSD.
Sorin Grindeanu i-a cerut noului șef al ANAF să ia măsuri rapide.

„ANAF are un nou președinte. Am înțeles perfect motivele pentru care prim-ministrul își asumă o nouă conducere a Fiscului, instituție-cheie pentru aplicarea Pachetului fiscal. Românii nu mai pot primi doar explicații, ci rezultate rapide! De aceea, toți contribuabilii corecți - atât populația, cât și întreg mediu de afaceri - trebuie să vadă o schimbare majoră de atitudine a Fiscului, adică efecte concrete în lupta împotriva marii evaziuni fiscale și a tuturor celor care fraudează banul public. Altfel, pe bună dreptate, oamenii vor spune că povara fiscală este pusă tot pe cei care își plătesc onest taxele către stat”, a transmis liderul PSD.
Sorin Grindeanu

„Consider, însă, că este absolut obligatoriu ca, odată cu măsurile de consolidare fiscală anunțate de prim-ministrul Ilie Bolojan, să existe și ținte lunare pentru conducerea ANAF în privința creșterii gradului de colectare și a sumelor recuperate de la marii evazioniști (în special TVA). Sper ca noul președinte al Fiscului să înțeleagă pe deplin uriașa răspundere a poziției sale și să acționeze în consecință. România nu-și mai poate permite doar să constate că există aproape 50.000 de firme înregistrate la o listă de adrese care se suprapun, însumând datorii de aproape 30 de miliarde de lei la bugetul de stat. Mă aștept să văd echipe de control ale ANAF la toate aceste adrese și o comunicare constantă cu opinia publică cu privire la rezultatele acestor controale”, a adăugat Grindeanu.

Concluzia lui Grindeanu este că „dacă, în două luni consecutive, nu vor fi atinse țintele, voi fi primul care solicit demiterea conducerii Fiscului!”

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a tras o primă concluzie la o săptămână de la preluarea mandatului. Am regăsit o economie vulnerabilizată în timp și o fundație bugetară tot mai instabilă, am întins plapuma mai mult decât ne permiteam, ignorând regulile jocului, a transmis Nazare.

„Prima săptămână de când am preluat, din nou, portofoliul Finanțelor. Ce am găsit și cum arată România astăzi, față de acum cinci ani – în perioada primului meu mandat? Am regăsit o economie vulnerabilizată în timp și o fundație bugetară tot mai instabilă. Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-a livrat iluzia unei economii în plin avânt, dar în realitate creșterea a fost împinsă în principal prin consum. S-au justificat astfel cheltuieli pe care, de fapt, nu ni le permiteam. Am uitat că nu cheltuiam banii noștri – ci, în cea mai mare parte, bani împrumutați”, a scris Alexandru Nazare, pe Facebook.

Ministrul mai susține că bugetele au fost construite nerealist.

„Realitatea este una singură: în ultimii cinci ani, deficitul bugetar al României a fost constant peste 6% din PIB, atingând vârfuri critice de peste 9%. Totul, în condițiile în care regula europeană recomandă un prag de maximum 3%. Am întins plapuma mai mult decât ne permiteam, ignorând regulile jocului. Consecințele? Dobânzi mai mari la împrumuturi, încredere șubrezită, iar datoria publică s-a dublat. Și, cu toate acestea, ne-am comportat ca și când resursele ar fi inepuizabile. Am trăit pe datorie, pe banii – tot mai scumpi – ai altora, fără să ne preocupe cu adevărat cum generăm bani sănătoși, din interior. Cum creștem o economie competitivă, inovatoare, rezilientă, capabilă să susțină ritmul cheltuielilor publice. Astăzi, punctul critic de la care plecăm este clar: reconstrucția bugetului de stat pe baze solide. Avem o întrebare fundamentală de pus – și de asumat: ce putem colecta corect și eficient și, mai ales, cât ne permitem să cheltuim în mod realist? E momentul adevărului. Să ne privim în oglindă, să recunoaștem greșelile și să avem curajul schimbării. Este singura cale prin care România poate merge mai departe, cu demnitate și cu un model economic viabil”, a adăugat ministrul de Finanțe.

Lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud se deschide circulației luni. Sectorul are o lungime de 18 kilometri. După inaugurare, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș, prin conexiunea A2 – A0 – A1.
Cristian Pistol, Director General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, a anunțat că Lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud va fi inaugurat oficial luni, începând cu ora 17:00. Tronsonul are o lungime de 18 kilometri și reprezintă ultima secțiune necesară pentru asigurarea continuității între Autostrada Soarelui (A2) și Autostrada București–Pitești (A1).

Tronsonul este foarte important deoarece mașinile care vin dinspre Piteşti pe A1 nu vor mai intra în Bucureşti. Acestea vor ocoli Bucureştiul pe autostradă mergând spre Constanţa.

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni decretul privind numirea Guvernului Bolojan. Ulterior, membrii cabinetului în frunte cu premierul Ilie Bolojan au depus jurământul. La finalul ceremoniei, s-a desfășurat prima ședință a Executivului.

Anunțul a fost făcut luni de Administrația Prezidențială.

„Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni, 23 iunie 2025, decretul pentru numirea Guvernului României, în următoarea componență:
Ilie-Gavril Bolojan - prim-ministru, Marian Neacșu - viceprim-ministru, Tánczos Barna - viceprim-ministru, Michael-Dragoș Anastasiu - viceprim-ministru, Marian-Cătălin Predoiu - viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Liviu-Ionuț Moșteanu - viceprim-ministru, ministrul apărării naționale, Ciprian-Constantin Șerban - ministrul transporturilor și infrastructurii, Alexandru Nazare - ministrul finanțelor, Radu Marinescu - ministrul justiției, Florin-Ionuț Barbu - ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Bogdan-Gruia Ivan - ministrul energiei, Alexandru-Florin Rogobete - ministrul sănătății, Dragoș-Nicolae Pîslaru - ministrul investițiilor și proiectelor europene, Daniel-Ovidiu David - ministrul educației și cercetării, Oana-Silvia Țoiu - ministrul afacerilor externe, Diana-Anda Buzoianu - ministrul mediului, apelor și pădurilor, Petre-Florin Manole - ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, Radu-Dinel Miruță - ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, Cseke Attila-Zoltán - ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și Demeter András István - ministrul culturii.”

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a membrilor Guvernului României s-a desfășurat luni seara, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni. Apoi, miniștrii au participat la prima ședință a Cabinetului.

Europarlamentarul Victor Negrescu a prezentat cinci direcții esențiale de acțiune pentru viitorul Guvern. Țara are nevoie de rezultate, nu de promisiuni”, și-a justificat Negrescu demersul.

Europarlamentarul român, care ocupă funcția de vicepreședinte al Parlamentului European, a transmis un mesaj pentru colegii săi din PSD care vor face parte din Guvernul Bolojan.

„România urmează să aibă un nou Guvern. Le urez mult succes colegilor mei social-democrați care preiau această responsabilitate într-un context complicat, marcat de provocări interne și internaționale. Votul care a avut loc a confirmat importanța democrației interne și faptul că avem colegi valoroși și determinați. Astăzi, trebuie uniți să ne impunem perspectiva în actul de guvernare, în interesul românilor”, a declarat Victor Negrescu

Victor Negrescu a prezentat cinci direcții esențiale de acțiune pentru noul Guvern.

Accesarea fondurilor europene – „Avem obligația să accelerăm absorbția fondurilor europene și să nu mai ratăm nicio oportunitate pentru dezvoltarea comunităților noastre.”
Politici sociale solide – „Educația, sănătatea, combaterea inegalităților și sprijinul pentru cei vulnerabili trebuie să fie prioritare.”
Politică externă activă și susținerea industriei de apărare – „Este nevoie de o acțiune coerentă pe zona de comerț exterior și dezvoltarea industriei militare pentru a întări parteneriatele externe și a accesa noi piețe.”
Transparență și dialog real cu cetățenii – „Consultarea cetățenilor și dialogul social trebuie să devină normă. Guvernarea se face cu oamenii, nu peste capul lor.”

Modernizarea administrației și digitalizarea serviciilor publice – „O administrație eficientă și digitalizată trebuie să răspundă rapid nevoilor cetățenilor și mediului economic.”

Cele mai citite

Error: No articles to display