Melania Florescu

Funcţionarii publici şi personalul contractual din Instituția Prefectului – Județul Galați anunță că sunt solidari cu toți colegii din țară și declară grevă generală, începând cu data de 10 aprilie, de la ora 9,00.

La nivel național, la această acțiune vor participa aproximativ 1.800 de salariați prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului la sediul instituţiilor prefectului din fiecare județ.

„Având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate, salariații solicită trecerea din categoria funcțiilor teritoriale  în cea a funcțiilor de stat. În acest sens, se așteaptă adoptarea de urgență de către Camera Deputaților a proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice ADOPTAT DEJA DE SENAT”, se arată într-un comunicat de presă remis de organizatorii protestului.

Aceștia spun că, începând cu anul 2017, anul adoptării Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, toate categoriile de salariați au beneficiat de majorări salariale, amintind, ca exemple, ANAF (agenții județene și vămi), OCPI, OPC, APIA, AFIR etc., acestea fiind asimilate funcțiilor de stat.

„Angajații din prefecturi au rămas asimilați funcțiilor de stat doar la capitolul responsabilități, fără a beneficia însă și de drepturile aferente acestora. 

Astfel, Instituția Prefectului, din instituția numărul 1 din județ, a ajuns cenușăreasa administrației publice, fapt ce se reflectă în modul în care angajații instituției sunt tratați de partenerii din administrația publică locală și din serviciile publice deconcentrate”, se menționează în comunicat.

Funcționarii publici și angajații din prefecturi anunță că vor continua greva până când revendicările lor vor fi soluționate.

Primăria municipiului Galați informează că, pentru buna desfășurare activităților organizate cu prilejul Zilei Naționale a României, se închide traficul auto pe str. Brăilei, tronsonul cuprins între str. Cristofor Columb (zona Trei Star) și Inelul de Rocadă.

Astfel, în ziua de 1 Decembrie 2022, în intervalul orar 11.00 – 16.00, se aplică următoarele restricții:

- între orele 11.00 – 12.00, se închide circulația autovehiculelor pe str. Brăilei, tronsonul cuprins între str. Cristofor Columb și bdul. George Coșbuc, precum și pe tronsonul cuprins între bdul. George Coșbuc și str. Constructorilor, doar pe sensul de mers către Inelul de Rocadă, cu excepția mijloacelor de transport public;

- între orele 12.00 – 16.00, se închide circulația autovehiculelor pe str. Brăilei, tronsonul cuprins între bdul. George Coșbuc și Inelul de Rocadă, pe ambele direcții de deplasare.

Municipalitatea gălățeană subliniază că intersecția dintre str. Brăilei și bdul. George Coșbuc va rămâne deschisă traficului rutier în intervalul 11.00 – 16.00, cu excepția momentului traversării acesteia de către convoaiele de tehnică militară, când va fi interzisă circulația autovehiculelor civile în intersecția menționată.

Pe durata desfășurării evenimentelor organizate de Ziua Națională a României, conducătorii autovehiculelor cu masa maxim autorizată mai mică de 3,5 tone au la dispoziție următoarele rute alternative:

  1. str. Brăilei – bdul. Siderurgiștilor – str. Basarabiei – str. Traian – str. Brăilei;
  2. bdul. Marea Unire – str. Regiment 11 Siret – str. Brăilei;
  3. bdul. Marea Unire – str. Cloșca – bdul. Siderurgiștilor;
  4. str. Brăilei – str. Cristofor Columb – str. Mihai Eminescu – str. Alexandru Cernat – str. Mihail Kogălniceanu – bdul. George Coșbuc.

Pentru evitarea apariției blocajelor în trafic, Primăria recomandă evitarea rutei str. Al. Cernat – str. Armata Poporului – str. Roșiori.

Conducătorii auto sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită și să evite parcarea autovehiculelor în perioada menționată pe tronsonul de stradă destinat activităților festive.

În ceea ce privește transportul public, în intervalul 12.00 – 16.00, vor surveni următoarele modificări:

-  traseele 10, 102 și 105 – de la Inelul de Rocadă vor fi deviate pe str. Cloșca – bdul. Marea Unire – str. Prelungirea Coșbuc – str. Brăilei și retur, cu mențiunea că în data de 01.12.2022 traseul 102 va fi asigurat cu autobuze;

-  traseul 23 - de la Inelul de Rocadă va fi deviat pe str. Siderurgiștilor -  str. Gh. Doja – bdul. George Coșbuc și retur;

-  traseul 20 – va fi deviat pe str. Siderurgiștilor -  str. Gh. Doja – bdul. George Coșbuc – str. Brăilei, cu retur pe str. Brândușei;

-  traseul 9 - de la Inelul de Rocadă va fi deviat pe str. Siderurgiștilor -  str. Gh. Doja – bdul. George Coșbuc – str. Brăilei și retur;

-  traseul 16  va fi deviat pe bdul. Cloșca – str. Siderurgiștilor și va deservi stațiile “Casa Roșie”;

-  traseul 37 va fi suspendat în acest interval;

-  traseul 11 va fi deviat de la IREG pe str. Gh. Doja – bdul. George Coșbuc – str. Brăilei și retur.

În timpul defilării tehnicii militare, mijloacele de transport vor respecta indicațiile agenților de poliție rutieră, fiind posibile opriri ale circulației și întârzieri în grafic.

Primăria municipiului Galați informează că, începând din 14 noiembrie, în vederea realizării proiectului „Reabilitare rețea apă potabilă Dn 100 mm”, se închide traficul auto pe următoarele tronsoane de străzi:

- str. Logofăt Tăutu (tronsonul cuprins între str. Universității și str. Nicolae Gamulea),

- str. Ion Creangă (tronsonul cuprins între str. Logofăt Tăutu și str. Fraternității),

- str. G-ral Iacob Lahovary – str. Labirintului (tronsonul cuprins între str. Ion Creangă și str. A.I. Cuza),

- str. Universității (tronsonul cuprins între str. Logofăt Tăutu și A.I. Cuza).

În prima parte, se vor executa lucrările pe str. Logofăt Tăutu - str. Ion Creangă – str. Lahovary, urmând ca, ulterior, să se execute lucrările de pe str. Universității, potrivit sursei citate.

Termenul final de încheiere a lucrărilor este 15 martie 2023.

 

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a informat, miercuri, că procurorii gălăţeni efectuează cercetări faţă de mai mulţi medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei' Galaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, în fapt, s-a reţinut că victima Chirilă Florin-Nicu s-a prezentat sâmbătă, 30.10.2021, între orele 14.00-15.00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, cu o stare de rău, fiind trimisă acasă de personalul medical din UPU fără a fi examinată, cu recomandarea de a aştepta ambulanţa pentru testarea COVID-19, deşi aceasta era vaccinată cu schemă completă şi efectuase şi un test rapid al cărui rezultat era negativ.

Duminică, 31.10.2021, aceasta a fost adusă de ambulanţă la ora 09.01, cu simptome de pneumonie, respectiv febră, frison, temperatură, dispnee; s-a deplasat la containerele UPU COVID din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi, a fost înregistrată ca suspect COVID şi i s-a efectuat o radiografie toracică şi analize de laborator, rezultatele fiind obţinute până la 11.37.

Rezultatul testului PCR obţinut la ora 14.10 a fost echivoc, motiv pentru care a repetat analiza PCR.

Pe toată durata zilei, victima Chirilă Florin-Nicu a aşteptat rezultatul PCR, afară, în frig, fără a i se administra vreun tratament adecvat, până aproape de ora 20.00, când, datorită stării de oboseală şi temperaturii scăzute din exterior, în lipsa rezultatului PCR, a plecat la cerere, după ce i s-a solicitat să semneze că îşi asumă riscul de deces.

Nici la acel moment nu i s-a pus diagnostic şi nu i s-a prescris un tratament adecvat la domiciliu.

La ora 20.59 s-a obţinut rezultatul PCR negativ.

Luni, 01.11.2021, ora 08.42, Chirilă Florin-Nicu a fost adus de ambulanţă în stare gravă, fiind retrimis de acelaşi medic şef de tură UPU la containere COVID şi supus unui al treilea test PCR inutil, deşi medicul şef de tură Şandru Lidia cunoştea faptul că acesta fusese investigat şi avea rezultat PCR negativ din seara precedentă. Al treilea rezultat negativ s-a obţinut în jurul orei 14.10, ulterior pacientul fiind adus în UPU.

În toată această perioadă, pacientul nu a primit niciun tratament.

După ora 14.30, deşi analizele medicale din ziua precedentă sugerau starea de şoc septic/septicemie, acesta a aşteptat în UPU mai multe ore, fără tratament.

La ora 15.00 a fost examinat de medicul internist de gardă care a decis un transfer intraspitalicesc la Spitalul TBC, unde a fost transferat la ora 16.30, consultat şi returnat la ora 17.30 în UPU - SJU Galaţi.

Între orele 17.30-19.00 starea sa de sănătate s-a deteriorat total. La ora 19.30 bărbatul a fost internat efectiv prin Secţia Medicală 2 la ATI, iar în timpul nopţii, la ora 4.30, a survenit decesul victimei.

Prin ordonanţa din 31.10.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de şapte medici inculpaţi în acest dosar pentru ucidere din culpă, iar doi dintre ei şi pentru abuz în serviciu.

De asemenea, prin ordonanţa din 01.11.2022, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile instituindu-se o serie de obligaţii conform art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Un craniu a fost descoperit lângă un hotel din orașul Galați de muncitorii care plantau copaci pe Faleza Dunării. Se pare că rămășițele umane sunt foarte vechi, iar polițiștii au izolat zona și au cerut ajutorul specialiștilor, informează Mediafax.

La fața locului a fost chemat un specialist de la Direcția Județeană de Cultură, care a stabilit că rămășițele sunt vechi și ar putea proveni dintr-un cimitir care în urmă cu mulți ani a aparținut unei mănăstiri din apropiere.

„Eu și un arheolog de la Muzeul de Istorie am fost la fața locului și am prelevat restul de oseminte care se vedeau cu ochiul liber. Din observațiile noastre, este vorba despre o parte din fostul cimitir al bisericii Precista. Acolo este o zonă protecție a Bisericii Precista. Osemintele vor merge la Muzeul de Istorie. S-a dispus încetarea lucrărilor”, a declarat Maria Răileanu, inspector la Direcția Județeană pentru Cultură Galați.

Zona va fi verificată cu atenție de specialiști, pentru a se stabili dacă mai există și alte rămășițe umane.

Compartimentul Misiuni de Protecţie Civilă şi echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi au executat o şedinţă de distrugere prin explozie controlată a muniţiilor rămase neexplodate, în poligonul neamenajat „Râpa Galbenă” din localitatea Braniştea.

Au fost distruse 19 elemente de muniţie, după cum urmează: o grenadă de mână ofensivă și patru defensive, 7 proiectile explozive cal. 100 mm; 3 proiectile explozive cal. 130 mm, o mină antiblindat și alte 3 elemente de muniţie.

La această operațiune au fost folosite aproximativ 17 kg de TNT.

Google a anunțat noii câștigători ai proiectului „Recenzia de Aur” și a premiat cele mai promițătoare afaceri de pe Google Maps care aparțin domeniului HoReCa, în România.

La ediția 2022 au obținut „Recenzia de Aur” 24 de locații din toată țara care au înregistrat pe Google Maps cele mai multe aprecieri din partea clienților, în ultimele 100 de zile.

Afacerile premiate sunt din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României și trei domenii de activitate (restaurante, hoteluri și cafenele). Au fost selectate afacerile din domeniul HoReCa cu un profil verificat și actualizat cu toate detaliile în Google Profilul Companiei, unde au publicat actualizări constante, afacerile care au avut cel puțin 100 de recenzii pe Google Maps și un rating de minimum 4,5 stele.

Pe lista câștigătorilor din acest an s-a numărat și STAGE – Nice Dining din Galați, la categoria restaurante.

„Unul dintre principalele obiective ale Google în România este să sprijinim atât persoanele fizice, cât și afacerile mici să crească prin digital. Proiectul Recenzia de Aur își propune să facă cunoscute acele afaceri care sunt apreciate de clienți prin note și recenzii pe Google Maps și Căutare. O prezență digitală puternică, ce poate fi creată prin instrumente gratuite și la îndemână precum actualizarea Profilul Companiei pe Google, ajută micile afaceri să fie vizibile către clienți din toată țara și chiar din străinătate. Ne bucurăm totodată că putem să oferim aceste premii în special afacerilor din HoReCa, una din cele mai afectate industrii în ultimii ani”, a declarat Dan Oros, Head of Marketing Google România.

 

Primăria municipiului Galați a lansat în licitație contractul privind realizarea unei parcări supraterane în cartierul Micro 21, pe Strada Victor Vâlcovici,  în zona blocurilor L6, D7 și D8, sufocată în prezent de vechile garaje.

Principalele lucrări vizează: realizarea construcției, închideri cu panouri din tablă perforată, învelitoare tip terasă circulabilă, instalații interioare și exterioare de alimentare cu apă și canalizare, instalații de stingere a incendiilor cu hidranți interiori și exteriori, instalații electrice de iluminat, iluminat de siguranță, detecție și avertizare la incendiu, sistematizare verticală, spații de joacă pe acoperiș, sistem automat de parcare, stații de încărcare pentru vehiculele electrice.

Construcția va avea o suprafață desfășurată de 10.000 de metri pătrați și vizează peste 400 de locuri de parcare.

Valoarea estimată a contractului este de 21,757 milioane lei fără TVA, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 14 octombrie 2022.

Primarul comunei gălățene Slobozia Conachi, Emil Dragomir, a anunțat, pe Facebook, că iluminatul public stradal va fi restricționat temporar, în timpul nopții, pentru economisirea energiei.

„În perioada următoare cu toții va trebui să dăm dovadă de responsabilitate în vederea economisirii energiei electrice. Astfel, o primă măsură luată de administrația locală pentru reducerea consumului de electricitate, privește iluminatul public. Vă informăm pe această cale că la nivelul comunei Slobozia Conachi iluminatul public va funcționa între orele 20,00 – 01,00 și 03,00- 05,30”, a scris primarul pe rețeaua de socializare.

Aproximativ 700 de militari români și aliați din mai multe țări participă la un exercițiu de instruire, în județul Galați.

Cei aproximativ 700 de militari români din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova și aliați din Franța, Olanda, Polonia, Portugalia și Statele Unite ale Americii, cu peste 80 de mijloace tehnice, participă, în perioada 12-23 septembrie, la exercițiul de instruire în comun „Justice Eagle 22.II” în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, conform Mediafax.

Exercițiul are ca scop creșterea interoperabilității și a încrederii reciproce între aliați prin exerciții de antrenament cu trupe în teren și tactice, cu trageri de luptă.