Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, împreună cu specialiști din cadrul instituției, au efectuat o vizită la Negulești, în vederea identificării unor soluții pentru revitalizarea bazei de tratament și valorificarea potențialului balnear al zonei.
După zeci de ani în care s-au făcut încercări de reabilitare, abandonate din lipsa unui cadru legal favorabil, conducerea CJ Neamț anunță intenții ambițioase pentru relansarea stațiunii.
„Practic, se dorește o dezvoltare durabilă a infrastructurii de turism balnear, a unităților de tratare și a infrastructurii conexe, inclusiv a rețelelor de captare și transport al izvoarelor minerale și saline cu potențial terapeutic”, a declarat Harpa.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.