Comisarul european pentru agricultură și alimentație, Christophe Hansen, efectuează, în perioada 8–9 octombrie 2025, prima sa vizită oficială în România, în cadrul unui turneu european dedicat consolidării politicii agricole comune (PAC) și pregătirii viitorului cadru financiar multianual (CFM) 2028–2034.
Programul oficial al vizitei include întâlniri bilaterale cu reprezentanți ai Guvernului României, discuții cu organizațiile fermierilor și producătorilor agricoli, precum și vizite în teren, în zonele afectate de condițiile meteo extreme din primăvara acestui an.
Un moment central al vizitei îl constituie participarea comisarului Hansen la conferința națională „Agri4Future România – Obiectiv 2035”, organizată de Clubul Fermierilor Români la Pullman World Trade Center București. Evenimentul reunește peste 500 de participanți din țară și din străinătate, pentru a dezbate direcțiile de dezvoltare ale agriculturii europene, inovarea în producția agroalimentară și rolul României în viitorul PAC.
Potrivit Comisiei Europene, joi, 9 octombrie, Christophe Hansen urmează să anunțe adoptarea unei decizii privind acordarea de sprijin financiar din rezerva agricolă europeană, ca răspuns la pierderile cauzate de înghețul târziu din primăvara anului 2025. România se numără printre statele membre vizate de această măsură, alături de Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria și Polonia.
„Agricultura europeană traversează o perioadă dificilă, dar solidaritatea europeană rămâne fermă. Vom susține fermierii români și europeni pentru a-și continua activitatea în condiții de competitivitate și sustenabilitate”, a declarat Christophe Hansen, într-un mesaj publicat înaintea vizitei.
Prin această deplasare, noul comisar european urmărește să consolideze dialogul direct cu statele membre și să pregătească tranziția către o Politică Agricolă Comună mai echilibrată, care să sprijine investițiile în digitalizare, adaptarea la schimbările climatice și protejarea veniturilor fermierilor.
Parlamentul României a adoptat Declarația „România fără violență domestică”, un angajament ferm al liderilor politici de a proteja victimele și de a preveni abuzurile domestice. Ședința comună a avut ca scop consolidarea măsurilor legislative și a colaborării între Parlament, Guvern, societatea civilă și comunitățile locale.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că violența domestică nu mai poate fi ignorată și că protecția victimelor trebuie să devină o prioritate națională. „Această Declarație nu trebuie să fie doar un simplu document politic de intenție. Este o asumare că violența domestică a luat amploare nepermisă și trebuie combătută prin politici coerente și sustenabile”, a spus Abrudean.
Statisticile prezentate în cadrul ședinței arată o situație alarmantă: 1 din 2 femei din România a fost victimă a violenței domestice, iar România se află printre primele patru state din UE la incidența acestui fenomen. Mai puțin de 10% dintre victime accesează servicii de sprijin, iar peste 50% dintre tinerele femei se tem că ar putea deveni victime ale violenței fizice, sexuale sau domestice.
Abrudean a subliniat că Declarația reprezintă un pas concret pentru transformarea experiențelor victimelor și a bunelor practici în soluții legislative eficiente. „Răspunsul pe care îl dăm astăzi este clar: România nu mai tolerează violența domestică. Este datoria noastră să construim o țară sigură, în care fiecare cetățean să trăiască liber și fără frică”, a concluzionat președintele Senatului.
METROREX S.A. informează că scutul de foraj "Sfânta Ana" a finalizat și cel de al doilea segment de tunel între viitoarele stații de metrou Tokyo și Aeroport Băneasa. Primul segment a fost executat de TBM "Sfânta Maria". Pe 18 august a.c. a străpuns peretele viitoarei stații de metrou Aeroport Băneasa.
Utilajul de foraj "Sfânta Ana" a început execuția tunelului între viitoarele stații de metrou Tokyo și Aeroport Băneasa, spre direcția 1 Mai, pe 28 mai 2025. Utilajul are o lungime de 105 metri, cântărește aproximativ 600 de tone, iar scutul de foraj are un diametru de aproximativ 6,60 metri.
Segmentul de tunel subteran realizat pe Linia 1 de TBM "Sfânta Ana" măsoară o lungime de 900 de metri excavați, pe care sunt montate 600 de inele de tunel.
Cele două utilaje gigant, TBM "Sfânta Maria" și TBM "Sfânta Ana", își vor continua drumul subteran, după o etapă tehnică obligatorie de mentenanță, urmând să excaveze tunelul, cu lungime totală de 6,6 km, pe care se vor construi cele șase stații și șase interstații ale aliniamentului Magistralei 6, Secțiunea SUD, 1 Mai – Tokyo.
„Ne bucurăm că cele două utilaje de foraj țin pasul cu planificarea prevăzută pentru realizarea structurii de rezistență pentru Secțiunea SUD a viitoarei Magistrale 6 de metrou. Așa cum cele două nume ocrotitoare pe care le poartă, Sfânta Maria și Sfânta Ana, se însoțesc mereu în conlucrarea spirituală, cele două utilaje TBM lucrează susținut împreună pentru a îndeplini obiectivele noastre de extindere a rețelei de metrou. Acest proiect major de infrastructură urbană oferă satisfacții pe măsura efortului depus pentru îndeplinirea lui și ne dorim ca și de acum înainte să putem raporta cifre de progres eficiente, iar realizările din teren să fie constant conforme cu planificările contractuale. Cu dorința expresă ca ritmul lucrărilor să avanseze ca și până acum, le reamintim călătorilor că ne preocupăm continuu să le oferim condiții îmbunătățite semnificativ de transport public, pentru un viitor sustenabil și pentru un grad crescut de mobilitate a populației”, afirmă Mariana Miclăuș, Director General Metrorex.
Împreună cu Constructorul desemnat pentru execuția contractului „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni). Proiectare și execuție structură de rezistență stații, galerii și tuneluri. Lotul 1. – 1 Mai-Tokyo”, Asocierea ALSIM ALARKO - MAKYOL, și cu Supervizorul proiectului, Asocierea PADECO Co., Ltd. – ORIENTAL CONSULTANTS GLOBAL Co., Ltd. – METROUL S.A., METROREX S.A marchează astăzi încă o etapă îndeplinită pentru Secțiunea SUD, într-un proiect important implementat prin finanțare de la bugetul de stat și din fonduri externe.
Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” este unul de utilitate publică, de interes național, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările și completările ulterioare, prin care se asigură nevoile de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea rețelei de transport trans european.
Sentimentul de încredere al consumatorilor români a înregistrat cel mai pronunțat declin semestrial din ultimii 15 ani, după criza economică din 2009-2010, potrivit consultanților Colliers. Factorii principali care au contribuit la această scădere includ încetinirea pieței muncii, instabilitatea politică și modificările fiscale care reduc puterea de cumpărare.
Piața rezidențială, care a beneficiat de câțiva ani de cerere record, intră acum într-o fază de temperare. În primele opt luni ale anului, au fost înregistrate aproximativ 106.000 de tranzacții cu unități individuale, un nivel similar cu aceeași perioadă din 2024. Cu toate acestea, accelerarea tranzacțiilor în luna iulie, cauzată de anticiparea creșterii TVA la 21%, este considerată un fenomen temporar.
Pe segmentul prețurilor, presiunile rămân vizibile în special în marile orașe, unde locuințele bine poziționate au înregistrat scumpiri medii de circa 5% în prima jumătate a anului. În zonele periferice, dinamica prețurilor este mai moderată, iar oferta de locuințe rămâne solidă.
Pe termen scurt, dobânzile ridicate, creșterea TVA și diminuarea puterii de cumpărare vor conduce la o cerere mai selectivă și la o scădere a activității tranzacționale. Totuși, pe termen lung, perspectivele rămân favorabile: marile orașe se confruntă cu supraaglomerare și deficit de locuințe, iar intențiile de achiziție rămân mult peste nivelurile pre-pandemie.
Gabriel Blăniță, Associate Director | Valuation & Advisory Services la Colliers România, subliniază că „piața rezidențială traversează o perioadă de ajustare, nu de declin structural, iar actualele evoluții reprezintă mai degrabă o normalizare după ani de creștere accelerată.”
Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri că subvențiile acordate partidelor politice ar putea fi reduse odată cu rectificarea bugetară care urmează să fie prezentată în următoarele zile.
„Din punctul meu de vedere, toată lumea trebuie să fie parte la acest efort național, inclusiv partidele politice. Și dacă se propune, de exemplu, o reducere de 10% a posturilor în administrație, cel puțin în cea locală, nu văd de ce acest procent nu s-ar aplica și partidelor politice. Sunt convins că nu ar fi o catastrofă”, a declarat premierul.
Întrebat dacă diminuarea subvențiilor va fi prevăzută explicit în rectificarea bugetară, Bolojan a răspuns că detaliile vor fi cunoscute odată cu publicarea oficială a documentului: „Veți vedea datele în propunerea care va fi publicată cel mai târziu vineri.”
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat pentru joi, 25 septembrie, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Pe ordinea de zi se află măsuri privind protecția contra amenințărilor reprezentate de sistemele de aeronave fără pilot la bord, stabilirea cerințelor tehnice generale ale echipamentelor destinate implementării acestor măsuri, precum și proceduri pentru intervenția împotriva aeronavelor și vehiculelor aeriene care utilizează neautorizat spațiul aerian național.
Totodată, Consiliul va analiza stabilirea persoanelor cu drept de a ordona sau aproba executarea unor astfel de măsuri și mecanismele de informare aferente.
În cadrul ședinței vor fi discutate și alte subiecte de actualitate din domeniul securității naționale.
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat marți date privind 100 de conturi de TikTok identificate cu „comportament inautentic coordonat”. La data de 15 septembrie 2025, 84 dintre aceste conturi erau încă active pe teritoriul României.
Pentru protejarea spațiului informațional online, CNA a decis să solicite oficial platformei TikTok analiza acestor conturi și eliminarea lor.
„Ce înseamnă „comportament inautentic” ?
Un cont are comportament inautentic atunci când:
1. pare real, dar nu este – folosește poze false sau generate automat, descrieri copiate, identități inventate;
2. acționează coordonat – postează sau comentează în același timp, cu aceleași mesaje, pentru a manipula algoritmul și a amplifica artificial anumite teme;
3. evită dialogul autentic – distribuie masiv conținut politic, emoțional sau alarmist, dar fără interacțiuni personale.”
Potrivit CNA, aceste semne pot fi observate de oricine: profiluri cu foarte puține informații reale, dar cu vizualizări uriașe, comentarii repetitive sau identice, ori postări care apar simultan pe mai multe conturi.
„Iată un exemplu concret al efectelor periculoase care pot fi provocate de astfel de conturi. Imaginați-vă că mai multe conturi false, care par a fi utilizatori reali din România, încep simultan să distribuie videoclipuri alarmiste despre „închiderea băncilor” folosind aceleași mesaje și hashtaguri. În câteva ore, aceste postări pot ajunge la sute de mii de oameni, determinând panică și pierderea încrederii în sistemul bancar, chiar dacă informația este complet falsă. Efectul real: oamenii iau decizii greșite (cum ar fi retragerea masivă de bani) nu pe baza unor fapte, ci a unei campanii coordonate, creată de conturi care nici măcar nu aparțin unor persoane reale. Acesta este motivul pentru care monitorizarea și eliminarea conturilor inautentice este esențială pentru protejarea spațiului online și a democrației”, a transmis CNA.
CNA susține că prin această măsură „sprijină curățarea mediului online de rețele ascunse care pot influența opiniile publice, colaborează direct cu platformele pentru a înlătura conținutul manipulator și demonstrează că instituțiile românești veghează la integritatea spațiului informațional”.
Președintele USR, Dominic Fritz, susține că în cadrul investițiilor naționale au fost promiși bani care nu există. Nimeni nu e nebun să taie bani de la investiții. Adevărul e altul: s-au promis bani care nu există”, a explicat liderul USR, Dominic Fritz.
„Nimeni nu e nebun să taie bani de la investiții. Adevărul e altul: s-au promis bani care nu există. Nu poți să tai ceva ce nu există”, a scris pe Facebook Dominic Fritz.
El a oferit ca exemplu programul de investiții în sănătate, anunțat cu 13 miliarde de lei pentru spitale mai mici, complementar PNRR-ului.
„Inclusiv noi, la Timișoara, am scris un proiect convinși că sunt fonduri europene. Și acum când am întrebat: domnule ministru, ce mai auzim de acest program? Îmi spune ministrul că a descoperit că acest program n-are nicio acoperire în buget. În final, cei care plătesc pentru aceste greșeli și minciuni sunt cetățenii. Și, da, ăsta este unul dintre motivele pentru care suntem astăzi cu o încredere atât de căzută scăzută în clasa politică și în democrația însăși. Și trebuie să reclădim această încredere, în primul rând prin fapte și responsabilitate”, a încheiat Dominic Fritz.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că pregătește extinderea autorității Gărzii de Mediu. Concret, Diana Buzoianu lucrează la o hotărâre de Guvern care să sporească autoritatea Gărzii de Mediu în efectuarea controalelor.
Anunțul a fost făcut la TVR Info. Proiectul a fost trimis spre avizare interministerială.
„Săptămâna aceasta am trimis către colegii din ministere spre a viza o hotărâre de guvern care să consolideze puterea Gărzii de Mediu de a face controale. Astăzi Garda de Mediu are drone, are body-camuri luate din PNRR, dar nu are și reglementările legislative ca să le folosească. Și atunci am trimis de urgență hotărârea de guvern care reglementează folosirea acestor echipamente”, a explicat Diana Buzoianu.
Ministrul Mediului a mai anunțat că a cerut un raport privind incendiile din gropile de gunoi.
„Când am venit la minister, am cerut un control tematic pe gropile de gunoi, pentru că, după cum bine știți, vara apar incendii în toate gropile de gunoi. Asta pentru că nu ajung la gropile de gunoi materiale tratate așa cum ar trebui să fie, sortate așa cum ar trebui să fie, pentru că nu reciclăm câte materiale ar trebui să reciclăm și asta implicit duce și la un pericol mai mare de incendii în timpul verii”, a adăugat Buzoianu.
Concluziile raportului sunt prezentate luni în cadrul unei conferințe de presă.