Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că vrea găsirea unei soluții pentu eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale, dar doar pentru pacienții oncologici.
„Încercăm să găsim o cale mai rapidă decât prin Parlament, pentru ca pacienții oncologici să nu plătească acești bani. O OUG e o formulă mai rapidă. Chestiunile fiscale din România și regândirea unor măsuri fiscale au plecat de la Ministerul de Finanțe, dar nu cred că pacienții oncologici trebuie să suporte asta. Am avut o discuție cu colegii după ce s s-a introdus această taxă, ca să găsim o soluție mai rapidă. Având în vedere că aceste ordonanțe sunt aprobate în guvern de premier, și punctul lui de vedere e de susținere a unei astfel de modificări. A fost o măsură generală legata de concediul medical, nu cred că majoritatea concediilor sunt la pacienții oncologici. Ei trebuie protejați. Să rezolvăm problema lor. Important e ca concediile medicale să fie controlate și de Casă (CNAS), să se vadă unde sunt exagerări, nu mă refer la pacienții oncologici. Casa să își facă datoria și să controleze cum sunt eliberate aceste concedii", a declarat Rafila.
Guvernul a decis ca românii care intră în concediu medical să plătească 10% contribuții la sănătate din indemnizația primită în această perioadă.
Parlamentul European nu pregătește nicio măsură care să ducă la limitarea călătoriilor cu avionul, a anunțat europarlamentarul Dan Nica. El se declară indignat de dezinformarea care face parte dintr-o campanie amplă.
„Sunt indignat de dezinformarea rostogolită in România, conform căreia UE pregătește pașaportul de carbon, care limitează călătoriile. Nu există pe agenda Parlamentului European așa ceva și nu va există nicio măsură care să ducă la limitarea călătoriilor cu avionul. Sunt foarte mulți români care depind exclusiv de modul în care pot să călătorească pentru că au familiile acasă, au părinți, copii și să-i spui unui român că poate să-și vadă copilul sau părinții doar de două ori pe an este o absurditate”, a transmis Dan Nica.
Liderul eurodeputaților social democrați a mai spus că informația falsă face parte dintr-o campanie de dezinformare.
„Aceste lucruri fac parte dintr-o campanie prin care se încearcă să se acrediteze ideea că ar exista o politică la nivel european care să ducă la limitarea drepturilor și libertăților pe care le are fiecare cetățean european, inclusiv românii noștri. Ceea ce se discută în Parlamentul European este existența unui sistem prin care să fie sprijiniți cei din industria de aviație ca să aibă costurile cât mai mici, iar romanii să poată să meargă cât mai mulți”, a precizat europarlamentarul Dan Nica.
Reprezentanții PES activists România au pornit campania Anti-Ro-Exit printr-o rezoluție prin care subliniază avantajele apartenenței României la UE
Peste 600 de reprezentanți ai PES activists România și membri ai Partidului Social Democrat s-au reunit duminică la București în cadrul unui eveniment de lansare a campaniei naționale Anti-Ro-Exit prin intermediul căreia vor arăta avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană, vor scoate în evidență minciunile vehiculate de anti-europeni și vor explica efectele dezastruoase ale unui Ro-Exit.
“Un Ro-Exit ar fi cel mai anti-național demers și un dezastru economic și social pentru români. Nu putem accepta acest tip de discurs care riscă să-i afecteze în mod direct pe cetățenii noștri. Astăzi, împreună cu colegii mei din PES activists România și Partidul Social Democrat, am aprobat o rezoluție prin care începem campania Anti-Ro-Exit, cu scopul de a arăta avantajele apartenenței la Uniunea Europeană și de a prezenta riscurile reprezentate de acest tip de narativ anti-european inspirat de Moscova.
România a înregistrat de la aderarea la Uniunea Europeană până în prezent un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro, în termeni de fonduri primite comparativ cu obligațiile sale financiare ca stat membru. Totodată, românii circulă astăzi liber în UE, fermierii au la dispoziție anual peste 3 miliarde de euro în termeni de subvenție, iar împreună beneficiem de drepturi esențiale conferite de legislația europeană.
PES activists România susține și introducerea în Constituția României a apartenenței la Uniunea Europeană deoarece acesta ar fi cel mai patriotic și naționalist demers pentru securitatea și dezvoltarea țării noastre. Ne dorim o Românie puternică în Uniunea Europeană, o țară reprezentată cu profesionalism la Bruxelles și Strasbourg, în așa fel încât noi să fim cei care dau tonul și influențează deciziile europene”, a explicat europarlamentarul Victor Negrescu, coordonator național al PES activists România.
La eveniment au participat Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Alexandru Rafila, ministrul sănătății, Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și secretar general al PES activists România, Thomas Vaupel, secretar general adjunct al PES alături de numeroși parlamentari și secretari de stat axați pe componenta europeană.
PES activists România a organizat în weekend Adunarea sa Generală împreună cu coordonatorii județeni și locali ai organizației. Peste 600 de persoane au participat la evenimentul organizat de structura de militanți ai Partidului Social Democrat interesați de temele europene, internaționale și doctrinare, cu scopul de a arăta atașamentul social-democraților români și europeni față de apartenența țării noastre la Uniunea Europeană. Organizația PES activists România are peste 10.000 de reprezentanți în toată țara și în diaspora și promovează încă din 2007 o voce puternică a țării noastre la nivel european.
Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, va participa, luni, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE - Consiliul Afaceri Externe (CAE), care va avea loc la Bruxelles.
Potrivit datelor transmise de Ministerul de Externe, agenda reuniunii va include agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi situaţia din Orientul Mijlociu.
”În marja reuniunii CAE va avea loc un mic dejun informal cu ministrul afacerilor externe al Egiptului, S. H. Shoukry, în pregătirea celei de-a zecea reuniuni a Consiliului de Asociere UE-Egipt (23 ianuarie 2024). Discuţiile privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei au loc în pregătirea reuniunii Consiliului European extraordinar de la 1 februarie 2024. Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba, va avea o intervenţie prin video-conferinţă pentru a prezenta situaţia din teren. În cadrul sesiunii în format UE-27, miniştrii europeni de externe vor aborda sprijinul UE pe termen lung pentru Ucraina”, a transmis MAE.
Ministerul precizează că agenda reuniunii include, de asemenea, un schimb de opinii cuprinzător privind situaţia actuală dificilă din Orientul Mijlociu.
De asemenea, vor avea loc atât dezbateri formale în format UE-27, cât şi discuţii informale, separate, cu participarea mai multor miniştri de externe din regiune.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că până luni, 8 ianuarie, au fost preluate în sistemul e-Factura peste 2,7 milioane de facturi.
„Până în momentul de faţă au fost preluate în sistem 2.775.421 de facturi, cu o valoare de 16 miliarde de lei. Maximul l-am atins în ziua de vineri: 675.000 de facturi”, a transmis Marcel Boloș.
Ministrul estimează că pe parcursul săptămâni se va ajunge la un million de facturi preluate pe zi.
Marcel Boloș mai anunță că după data de 1 iulie neutilizarea e-Factura constituie contravenţie.
„Pentru microîntreprinderi avem faptă contravenţională sancţionată între1.000 de lei până la 2.500 de lei, la întreprinderile mijlocii amenda este între 2.500 – 5.000 de lei şi la întreprinderile mari 5.000 de lei până la 10.000 de lei”, a precizat ministrul Finanțelor.
Premierul Marcel Ciolacu anunță că valoarea investițiilor din 2023 a depășit suma deficitului public. Avem cea mai mare creștere economică din zonă, a adăugat Ciolacu.
„Anul trecut am avut cea mai mare creștere economică din regiune în condiții foarte dificile. Ultima prognoză a CE arată că 10 țări din UE vor avea scădere economică în 2023, iar 12 state membre și-au depășit semnificativ țintele de deficit. România a avut o creștere sănătoasă pentru că s-a bazat foarte mult pe investiții și nu pe consum. Valoarea investițiilor publice a depășit anul trecut suma deficitului public. Per total volumul investițiilor publice a crescut cu 33%, iar acest lucru s-a văzut în apariția a peste 75.000 de locuri de muncă”, a explicat prim-ministrul Ciolacu.
Premierul a mai spus că „absorbția banilor europeni a fost motorul creșterii economiei românești”.
„Pentru prima dată am reușit să atingem un nivel record de absorbție de peste 93%. În total, anul trecut am încasat peste 13,7 miliarde de euro de la CE cu tot cu sumele din PNRR”, a concluzionat Marcel Ciolacu.
Perioadele de muncă și dreptul la pensie sunt recunoscute reciproc în România și SUA, a anunțat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Legea de ratificare a Acordului dintre România și SUA privitor la recunoașterea reciprocă a perioadelor de muncă și a dreptului la pensie a fost promulgată, anunță MMSS.
În baza Acordului va fi posibilă valorificarea perioadelor lucrate atât în România, cât şi în SUA, în vederea deschiderii dreptului de pensie pe principiul totalizării, cu acordarea proporțională a pensiei de către fiecare stat.
Actul normativ conține și dispoziții cu privire la încasarea pensiilor în statul ales de către beneficiari. Acest lucru constituie un avantaj important pentru facilitarea mobilității pensionarilor din cele două state pe teritoriul celuilalt stat și a menținerii accesului lor la drepturile de pensie aflate în plată.
Acordul prevede, de asemenea, dispoziții privind evitarea dublei contribuții de asigurări sociale a unui lucrător sau a riscului ca acesta să nu fie supus niciunei scheme de asigurări sociale din cele acoperite de Acord.
În ceea ce privește lucrătorii detașați, s-a stabilit inclusiv exceptarea reciprocă a acestora de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul național al statului unde sunt detașați.
Acordul în domeniul securităţii sociale vizează persoanele care sunt sau au fost supuse legilor unuia sau ambelor state, dar și pe cele ale căror drepturi derivă, conform legilor aplicabile, de la acestea.
Documentul se aplică, pentru România, legilor care reglementează pensiile şi ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii, precum și legilor care reglementează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, a precizat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că din martie românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă. Anunțul a fost făcut pe platforma X.
Premierul a anunțat că „după 13 ani, în sfârșit România va intra în Schengen”.
„Avem acord politic în această privință! Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă. Implicit, Portul Constanța își va crește exponențial importanța”, susține Ciolacu.
Premierul mai spune că în 2024 ar putea fi terminate și negocierile pentru spațiului Schengen pe cale terestră.
„La acest proiect național s-a muncit extrem de mult. Le mulțumesc tuturor celor implicați și în mod special colegilor mei din acest Guvern care au continuat demersurile chiar dacă anul trecut ușa Schengen părea complet închisă”, a precizat Ciolacu.
Dezbateri aprinse au avut loc în Parlament pe marginea bugetului 2024. Deputatul PSD Gabriel Zetea le-a cerut colegilor să aprindă luminile de la telefon astfel încât „parlamentarii USR să își găsească principiile pierdute”.
„La dezbaterea proiectului bugetului de stat pentru anul 2024 am cerut, de la tribuna Parlamentului, ca toți colegii mei din sală să aprindă luminițele pentru a-i ajuta pe colegii de la USR să își caute principiile pierdute. Pentru că toate principiile se termină pentru USR atunci când văd DNA pe interior. Este trist că la cea mai importantă dezbatere economică dintr-o democrație a participat un partid care respinge tocmai principiile fundamentale ce țin de respectarea statului de drept și de independența justiției”, a explicat Gabriel Zetea.
Liderii opoziției sunt acuzați că vor să strângă relațiile cu Rusia și China. „A fost dificil să avem o dezbatere pe teme economice serioase cu un partid al cărui lider, fost președinte și actual deschizător de listă la europarlamentare declară că România ar trebui să dezvolte relații economice cu Rusia și China! Asta declara Barna în august 2019, iar acum este numărul 1 pe viitoarea listă cu care USR vrea să intre în europarlamentare. Bugetul propus de premierul Marcel Ciolacu și coaliția la guvernare NU conține nicio apropiere de Rusia și China ci conține bani de pensii, de investiții majore, este un buget care oferă cele mai multe fonduri pentru educație din istorie”, a precizat Zetea.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor din România, s-a întâlnit cu Péter Szijjártó, ministrul de Externe din Ungaria, pentru a discuta despre evoluția proiectelor transfrontaliere româno-ungare.
Grindeanu a anunțat că a discutat cu omologul său despre Punctul de Trecere a Frontierei Beba Veche- Kübekháza și despre podul peste Mureș, dintre Cenad și Magyar Csanad.
Podul peste Mureș va fi refăcut cu fonduri europene în baza unui proiect depus de autoritățile maghiare, în timp ce punctul de la Beba Veche va fi realizat de CNAIR.
„Partea maghiară a finalizat planurile și solicitat fonduri europene pentru refacerea podului de la Cenad, iar pentru PTF de la Beba Veche au început pregătirile. Cele două noi puncte de trecere pot fi realizate în baza celor două memorandumuri pe care le-am semnat la Timișoara, în luna septembrie. PTF de la Beba Veche va fi realizat prin intermediul CNAIR și va putea deveni operațional în maximum doi ani (2025)”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.
Proiectele sunt importante atât pentru dezvoltarea economică a României și Ungariei, cât și pentru regiunile de la frontiera celor două state, a mai transmis Grideanu.
La finalizarea investițiilor, România și Ungaria vor avea 14 puncte de trecere a frontierei.