Microîntreprinderile din județul Galați au depus 166 de proiecte, în valoare totală de peste 208 milioane de lei (aproximativ 41 de milioane de euro), pentru finanțare prin Programul Tranziție Justă (PTJ) 2021–2027, a anunțat Consiliul Județean Galați. Suma solicitată depășește aproape dublu alocarea disponibilă pe această componentă, de 22,57 milioane de euro.
Proiectele vizează investiții cu sprijin financiar cuprins între 50.000 și 300.000 de euro, destinate dezvoltării afacerilor locale. Finanțarea poate acoperi până la 90% din valoarea investițiilor, eligibile fiind achizițiile de echipamente și utilaje, extinderea spațiilor de producție, precum și achiziția de brevete sau licențe software.
Potrivit președintelui CJ Galați, Costel Fotea, proiectele depuse vor contribui direct la economia locală, inclusiv prin crearea a aproximativ 500 de noi locuri de muncă. Procesul de evaluare este în derulare, iar primele planuri de afaceri au fost deja admise, urmând semnarea contractelor de finanțare.
Consiliul Județean Galați și ADR Sud-Est au organizat sesiuni de informare și au oferit consultanță pentru antreprenorii interesați să acceseze fondurile europene disponibile.
Autoritățile estimează că, începând din 2026, finanțările obținute de microîntreprinderi prin PTJ se vor regăsi în economia județului, impulsionând dezvoltarea mediului de afaceri local.
Compania Națională de Investiții a semnat contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al Drumului de mare viteză București–Giurgiu, primul proiect rutier de acest tip care va asigura o conexiune directă, de nivel autostradă sau drum expres, între România și Bulgaria.
Contractul, în valoare de 33 milioane lei (fără TVA), a fost atribuit unei asocieri de firme de inginerie din România și Turcia și are un termen de execuție de 18 luni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile și de la Bugetul de Stat.
Potrivit Ministerului Transporturilor, studiul va analiza profilul viitorului drum, variantele de traseu și soluțiile tehnice, inclusiv legăturile cu investițiile planificate în zonă, precum viitorul Pod peste Dunăre Giurgiu–Ruse.
„Proiectul Drumului de Mare Viteză București–Giurgiu devine strategic pentru transportul rutier modern și va întări conectivitatea între România și Bulgaria”, a declarat ministrul Transporturilor, Ciprian Constantin Șerban.
Documentația rezultată va fundamenta etapele următoare de proiectare și execuție pentru această investiție de infrastructură majoră.
Laboratorul de Toxicologie al Serviciului Clinic de Medicină Legală a fost dotat cu un sistem ultraperformant LC-MS, evaluat la 1,8 milioane de lei, plasând județul printre cele mai avansate centre de medicină legală din țară.
Echipamentul, achiziționat cu sprijinul Consiliului Județean Galați, permite detectarea rapidă și precisă a drogurilor, medicamentelor și altor substanțe toxice, inclusiv în concentrații foarte mici.
„Tehnologia, utilizată la nivel internațional, combină cromatografia de lichide cu spectrometria de masă, putând diferenția chiar și compuși cu structuri chimice extrem de apropiate — un aspect considerat esențial pentru investigațiile de medicină legală”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Noul sistem va sprijini direct activitatea Poliției Rutiere, care va putea verifica mult mai rapid prezența substanțelor interzise în cazul persoanelor oprite în trafic.
În plus, echipamentul va fi folosit și în pregătirea farmaciștilor rezidenți și a doctoranzilor din domeniul analizelor medico-farmaceutice, oferindu-le acces la tehnologie de ultimă generație și la aplicații practice avansate.
Reprezentanții instituțiilor locale afirmă că investiția consolidează poziția Galațiului ca unul dintre cele mai importante centre de medicină legală la nivel național, contribuind la creșterea siguranței și sănătății publice.
PSD nu va vota moțiunea de cenzură depusă de opoziție, a declarat marți președintele partidului, Sorin Grindeanu, subliniind că formațiunea rămâne partener în actuala coaliție de guvernare.
Întrebat dacă PSD va susține moțiunea săptămâna viitoare, Grindeanu a respins categoric varianta:
„Evident că nu vom vota această moțiune de cenzură, pentru că suntem parteneri în continuare în această coaliție. Iese din discuție. Dacă vom hotărî (…) că vom ieși din guvernare, vom ieși asumat, nu prin astfel de moțiuni”, a spus liderul social-democrat.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă vineri de senatorul Ninel Peia (Pace Întâi România), care a prezentat demersul drept „un cadou” pentru Sorin Grindeanu, căruia i-a cerut să sprijine inițiativa.
Peia a afirmat că moțiunea, intitulată „România Nu Este de Vânzare – Un Guvern fără USR”, ar beneficia și de sprijinul grupului parlamentar AUR.
PSD a câștigat președinția Consiliului Județean Buzău și mai multe primării din țară unde au avut loc alegeri locale parțiale, potrivit rezultatelor parțiale anunțate duminică, a transmis Lia Olguța Vasilescu într-un mesaj public.
Potrivit acesteia, candidații PSD au obținut în majoritatea localităților scoruri de peste 50%. La Sopot, în județul Dolj, candidatul social-democrat ar fi câștigat cu peste 77%.
Vasilescu a precizat și că la Ialomița candidatul independent ar fi susținut de PSD. Ea a subliniat că, exceptând Bucureștiul și o localitate din județul Sibiu, toate primăriile unde s-au organizat alegeri ar fi fost câștigate de PSD.
„Felicitări tuturor! Felicitări, Marcel Ciolacu!”, a scris Lia Olguța Vasilescu.
Ciprian Ciucu a declarat duminică seara că nu intenționează să candideze la alegerile prezidențiale și că nu își dorește să preia conducerea PNL, subliniind că prioritatea sa este mandatul de primar al Capitalei.
Invitat la Antena 3 CNN, Ciucu a afirmat că își dorește să rămână concentrat pe administrația locală pe termen lung. „Nu voi candida, vreau să-mi dedic viața mai mult de patru ani orașului nostru, Bucureștiul. Este cea mai mare onoare”, a declarat acesta.
Liberalul a respins ferm orice scenariu privind o eventuală candidatură la președinția României sau la șefia PNL. „Nu mă văd președintele României. Nu vreau să fiu președintele României sau președintele PNL”, a precizat Ciucu.
Declarațiile vin în contextul speculațiilor politice apărute după victoria sa în alegerile pentru Primăria Capitalei.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a recunoscut în noaptea de luni spre marți înfrângerea candidatului social-democrat la alegerile pentru Primăria Capitalei și l-a felicitat pe liberalul Ciprian Ciucu, câștigătorul scrutinului conform rezultatelor parțiale.
„Bucureștenii au decis, Ciprian Ciucu este în mod evident noul primar general. Îl felicit și îi urez succes. Nu ai cum să consideri că locul trei este o victorie. Evident, este o înfrângere”, a declarat Grindeanu, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PSD.
Liderul PSD a anunțat că partidul va realiza o analiză internă privind rezultatele din Capitală, dar a subliniat că scorul politic obținut reprezintă „o bază bună de repornire” pentru organizația București.
Grindeanu a comentat și rezultatele din alte localități în care au avut loc alegeri, afirmând că PSD a câștigat 12 dintre cele 14 scrutine: „Niciun nume de la AUR sau de la USR, eu cred că spune ceva acest lucru”.
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, și-a recunoscut și el înfrângerea. „Mulțumesc tuturor celor care m-ați sprijinit în ultimele săptămâni și mi-ați acordat încrederea voastră! Rămânem împreună și continuăm să muncim pentru Sectorul 4 și pentru întregul București”, a transmis el.
Potrivit rezultatelor parțiale, Ciprian Ciucu (PNL) a obținut peste 36% din voturi, fiind urmat de independenta Anca Alexandrescu (peste 21%), și de candidatul PSD, Daniel Băluță (peste 20%).
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a discutat la Viena cu omologul austriac, Wolfgang Hattmannsdorfer, despre consolidarea interconectărilor energetice regionale și despre proiectele strategice ale României, între care investiția Neptun Deep ocupă un rol central.
În cadrul vizitei oficiale în Austria, Bogdan Ivan a participat, alături de premierul Ilie Bolojan și delegația României, la întâlniri cu cancelarul austriac Christian Stocker și cu ministrul Energiei. Discuțiile s-au axat pe modalitățile prin care România își poate întări poziția energetică în regiune și poate atrage investiții majore.
„Neptun Deep este punctul-cheie: OMV Petrom și Romgaz lucrează împreună la investiția care poate transforma România într-un pol de stabilitate energetică la nivel european. Am insistat pe îmbunătățirea interconectărilor energetice, în special a celor electrice, în regiunea noastră. Prețurile nu pot scădea fără o integrare reală a infrastructurii”, a transmis ministrul pe Facebook.
Potrivit lui Bogdan Ivan, oficialii austrieci și-au exprimat interesul pentru consolidarea relațiilor economice bilaterale și au reconfirmat sprijinul Austriei pentru aderarea României la OCDE.
„Obiectivul meu rămâne clar: energie accesibilă pentru populație, prețuri competitive pentru companii și o Românie puternică în arhitectura energetică europeană”, a precizat ministrul Energiei.
Deputatul PSD Viorica Sandu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, subliniind importanța incluziunii, respectului și accesibilității în societatea românească.
„Este un moment în care ne reamintim că incluziunea nu este doar un concept, ci un angajament pe care îl construim prin respect, empatie și accesibilitate. Fiecare persoană merită să fie văzută, auzită și sprijinită. Fiecare pas spre o societate incluzivă începe cu noi”, a declarat Viorica Sandu.
Deputatul a mai adăugat că eforturile pentru promovarea drepturilor, demnității și potențialului persoanelor cu dizabilități vor continua: „Împreună putem crea o lume în care barierele dispar, iar oportunitățile cresc.”
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a participat marți la acțiunea de pregătire „Academia Rising Stars – Filiala Galați”, un proiect considerat unic la nivel național, derulat sub egida Academiei de Baschet – Filiala Galați și susținut de Comitetul Olimpic Român, Ministerul Educației și Consiliul Județean Galați.
Programul, coordonat la nivel local de Academia de Baschet Phoenix Galați prin antrenorul Florin Nini, își propune formarea și sprijinirea tinerilor sportivi talentați, cu obiectivul de a ajunge treptat în loturile naționale de juniori. Participanții beneficiază de antrenamente specializate și de expertiza unei echipe complexe de specialiști.
„Încurajăm performanța tinerelor talente și pregătim viitorii campioni ai României. Ne bucură că Galațiul găzduiește din nou un eveniment important pentru dezvoltarea baschetului românesc”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Consiliul Județean Galați susține financiar și logistic proiectul, considerat o investiție în dezvoltarea sportului de performanță în regiune.
Evenimentul marchează un nou pas în consolidarea bazelor pentru dezvoltarea baschetului juvenil la nivel local, autoritățile județene subliniind că astfel de inițiative contribuie la creșterea vizibilității și performanței sportului gălățean.