Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recent că România va avea un acord în domeniul medical cu Emiratele Arabe Unite. Documentul urmează să fie semnat, în luna septembrie. Va fi un acord de cooperare cu Ministerul Sănătății și Prevenției din EAU ce vizează schimburi de expertiză, bune practici și dezvoltarea de proiecte comune.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, s-a întâlnit marți cu Excelența Sa Sultan Mohamed Majed Alali, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, pentru a discuta aprofundarea relațiilor bilaterale în domeniul sănătății.
În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au convenit semnarea, în luna septembrie, a unui acord ce cooperare între cele două ministere. Documentul va viza întărirea parteneriatului în domeniul sănătății publice și al politicilor sanitare, dar mai ales facilitarea schimbului de expertiză, bune practici și inițierea unor proiecte comune.
„Cred cu tărie că dialogul și colaborarea internațională pot contribui semnificativ la modernizarea sistemului nostru de sănătate și la oferirea unor servicii medicale mai bune pentru cetățeni”, a transmis ministrul Alexandru Rogobete.
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a anunțat o taxă nouă pentru coletele care vin din spațiile extracomunitare. Aceasta ar putea fi inclusă în următorul pachet fiscal al Guvernului. Ministrul a arătat că fluxurile de colete sub 150 de euro au crescut de la 1 miliard la 4 miliarde în anul 2024, la nivel european.
În România, aceste fluxuri au crescut de la 3-4.000 de colete pe zi, la 225.000 de colete pe zi în prezent.
„Sunt foarte mulți antreprenori români, vorbim de aproape 40.000 de antreprenori români, care vând în online și care au fost profund afectați de această creștere a coletelor din zone extracomunitare. Sunt multiple efecte negative ale acestei invazii de produse din zona extracomunitare. Sunt efecte de mediu, sunt efecte logistice, pentru că logistica de a muta atâtea colete la o creștere atât de mare este mult mai complicată. Vorbim și de riscuri în privința contrafacerii și a verificării acestor colete, pentru că posibilitățile de a verifica un număr atât de mare de colete sunt mult mai mici și resursele statului în această privință sunt mici”, a declarata ministrul Alexandru Nazare.
Propunerea vizează o taxă fixă de 25 de lei pentru fiecare colet de 150 de euro care va fi instituită printr-o conlucrare cu toate companiile de curierat care preiau aceste colete, „astfel încât să prindem acolo și coletele care vin direct din zona extracomunitară a României și cele care vin prin alte hub-uri în România”.
„Evident că odată instituită taxa, cei care vor să stabilească hub-uri logistice în România și vor să distribuie din România, nu vor mai trebui să plătească acești bani. Invităm, pe această cale, dacă vor să facă business în România, să vină să stabilească hub-uri logistice în România”, a precizat Alexandru Nazare.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat un record în energia verde. În doar o rundă de licitație a Contractelor pentru Diferență CfD, am atras investiții pentru 2.751 MW de energie curată și ieftină – cu 37% mai mult decât obiectivul de 2.000 MW asumat prin PNRR și la prețuri cu până la 50% mai mici decât cele maximale, a explicat ministrul Ivan.
Potrivit acestuia, rezultatele pe scurt sunt următoarele: 1.488 MW din 26 proiecte solare, 1.263 MW din 23 proiecte eoliene, prețuri medii câștigătoare- 40,35 EUR/MWh (solar) și 73,89 EUR/MWh (eolian).
„Depășirea obiectivului din PNRR demonstrează că România este un centru de dezvoltare a energiei curate, care atrage investiții transparente, bazate pe concurență reală. Prin mecanismul CfD, oferim stabilitate investitorilor și accelerăm tranziția energetică. Capacitățile de producție în energie curată întăresc independența energetică a României și aduc viitorul verde mai aproape”, a precizat Bogdan Ivan.
Ministerul Culturii a anunțat că săptămână trecută au fost finalizate evaluările anuale de management pentru anul 2024. Ca urmare Ministerul dă startul concursurilor de proiecte de management pentru instituțiile din subordine.
Concret, au fost realizate evaluările de management pentru toate cele 24 de instituții subordonate Ministerului Culturii, care își desfășoară activitatea pe baza unor proiecte de management aprobate.
Au fost exceptate de la această procedură următoarele instituții: Centrul Cultural Toplița și Teatrul Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian” – contractele de management au fost încheiate la finalul anului 2024; Biblioteca Națională a României – contract de management suspendat.
„În ceea ce privește obiectivul asumat cu privire la organizarea de concursuri de proiecte de management pentru toate instituțiile publice de cultură aflate în prezent în interimat până la finalul anului, primii pași ai acestui proces au fost deja făcuți în luna august, prin inițierea procedurilor de concurs pentru Opera Națională Română din Iași și pentru Muzeul Național Bran”, a transmis Ministerul Culturii.
Noul aparat RMN 3 TESLA, cu care a fost dotat Laboratorul de Imagistică și Radiologie Medicală al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei”, a parcurs cu succes toate etapele de testare și calibrare și este acum pe deplin operațional.
„Acest echipament – cel mai performant din domeniul imagisticii medicale – a fost deja folosit, în perioada iulie–august, în peste 260 de investigații complexe, esențiale în stabilirea cu acuratețe a diagnosticelor și în alegerea celor mai eficiente metode de tratament”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Imagistica este „ochiul medicinei”, iar noul RMN 3 TESLA – dotat inclusiv cu sistem de Inteligență Artificială pentru prelucrarea datelor – le oferă medicilor posibilitatea de a depista rapid și precis afecțiuni grave, precum cancerul, încă din stadii incipiente.
„De la neuroimagistică la explorarea inimii, a sistemului osos și a organelor interne, noul RMN 3 TESLA deschide calea către investigații aprofundate și sigure. Această investiție a Consiliului Județean, în valoare de peste 1,2 milioane de euro, nu este doar o achiziție tehnologică, ci o investiție directă în oameni – o șansă în plus de vindecare, o șansă în plus la viață!”, a precizat Costel Fotea.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a anunțat că organizează o selecție pentru ocuparea funcției de director general provizoriu, pentru un mandat de maximum 5 luni.
Consiliul de administrație al Regiei anunță declanșarea procedurii de selecție pentru ocuparea funcției de director general provizoriu. Termenul de depunere a candidaturilor este 18 august, la ora 16.30.
„Mandatul provizoriu încetează de drept la data numirii directorului general în urma finalizării procedurii de selecție desfășurate conform prevederilor legale în vigoare (OUG nr. 109/2011 și HG nr. 639/2023)”, anunță Regia.
Candidații trebuie să aibă studii superioare și o experiență de minimum 7 ani în funcții de conducere.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță că ministerul pe care îl conduce a virat peste 200 de milioane de lei pentru investiții finanțate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat lucrări în valoare totală de 200.432.258,96 de lei pentru 212 obiective realizate prin componentele C5 – Valul renovării și C11 – Turism și cultură, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), transmite ministrul Cseke Attila.
Astfel, pentru Componenta C5 – Valul renovării, au fost alocate 178.429.606,17 de lei pentru 205 facturi care vizează creșterea eficienței energetice, reabilitarea termică, consolidarea, modernizarea și renovarea seismică a unor clădiri publice și blocuri de locuințe.
Alte 22.002.652,79 de lei au fost alocate, prin Componenta C11 – Turism și cultură, pentru achitarea a 7 facturi depuse pentru infrastructura de cicloturism.
Premierul Ilie Bolojan a avut miercuri la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu reprezentanții celor 36 de instituții subordonate Guvernului, pe tema măsurilor de reorganizare, reducere a cheltuielilor de personal și îmbunătățire a activității acestora.
Prim-ministrul a subliniat că Guvernul va aplica trei direcții principale pentru optimizarea bugetului României: reducerea cheltuielilor de funcționare, inclusiv a cheltuielilor de personal, creșterea eficienței colectării veniturilor bugetare și prioritizarea investițiilor.
„Reducerea cheltuielilor de funcționare înseamnă ca fiecare instituție să-și stabilească personalul necesar și indicatorii de proiect, astfel încât să oferim servicii mai bune cetățenilor. Lucrăm la un pachet de reglementări care prevede reducerea cheltuielilor de personal atât în administrația locală, cât și în cea centrală”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Prim-ministrul a solicitat ca până la 22 august 2025 instituțiile să prezinte propuneri de reorganizare, creștere a eficienței și indicatori de performanță. Până la sfârșitul lunii august, Executivul va pregăti un pachet legislativ privind reorganizarea acestor structuri.
„Vă rog să faceți un calcul corect. Oamenii trebuie să rămână pe posturi în funcție de două criterii: performanță și responsabilitate”, a subliniat Ilie Bolojan.
De asemenea, premierul Ilie Bolojan a cerut coordonatorilor celor 36 de instituții să analizeze soluțiile de salarizare a personalului, în contextul în care, în unele instituții, se aplică o serie de sporuri care nu sunt justificate, iar această practică trebuie corectată. Totodată, a solicitat instituțiilor să analizeze integrarea soluțiilor de digitalizare, pentru a deveni mai eficiente, având în vedere că soluțiile individuale duc la insularizarea serviciilor și creșterea costurilor.
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj pe platforma X înainte de întâlnirea din Alaska dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin. Salut eforturile președintelui Donald Trump de a contribui la încheierea războiului ilegal declanșat de Rusia, a spus Dan.
Mesajul a fost emis marți, în timp ce Nicușor Dan se afla în vacanță.
„Salut eforturile președintelui Donald Trump de a contribui la încheierea războiului ilegal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și de a construi o soluție de pace justă și durabilă. Am semnat, împreună cu ceilalți lideri europeni, declarația noastră comună care afirmă fără echivoc: pacea nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia și fără ca poporul ucrainean să își decidă liber viitorul”, a scris Nicușor Dan.
Președintele român a confirmat faptul că țările europene vor continua să sprijine Ucraina.
„Vom continua să susținem Ucraina, împreună cu partenerii europeni și transatlantici, pentru un viitor sigur, stabil și democratic în regiune și pentru apărarea valorilor care stau la baza proiectului european”, a precizat Nicușor Dan.
Social democratul Mihai Fifor îl atacă pe ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu. În loc să stea cu sufletul la gură înaintea întâlnirii Trump–Putin, se preocupă de împărțirea funcțiilor de prefect, a spus Fifor despre reprezentantul USR.
„Când ai fi zis că ministrul Apărării stă cu sufletul la gură înaintea întâlnirii Trump–Putin, că nu doarme nopțile întrebându-se ce ar trebui să facă România pentru a rămâne un actor regional relevant în context… ce să vezi: grija lui principală e împărțirea funcțiilor de prefect și subprefect. Așa că, dragă domnule președinte Trump, măi, Putin, măi, lăsați-ne cu Ucraina, cu securitatea regională și cu dosarele strategice – noi avem aici lucruri „serioase” de făcut: să ne punem prietenii și apropiații pe funcții, conform „reformei” pe rit nou decretate de colegul Miruță de la Economie”, a scris pe rețelele de socializare reprezentantul PSD.
Fifor îl mai acuză pe Moșteanu de politicianism ieftin.
„Am sperat un moment că Ionuț Moșteanu a priceput ceva din complexitatea și specificul portofoliului Apărării, loc în care lași politica de partid la poarta ministerului și faci politica celor care au jurat să își apere țara chiar și cu prețul vieții. M-am iluzionat degeaba. Ionuț Moșteanu a rămas în logica sediului de partid. Prioritatea ministrului Apărării sunt numirile politice. Să someze PSD să vacanteze posturi de prefect și subprefect pentru USR, pe motiv de procente obținute la vot și declară cu gravitate că nu suntem Guvernul Ciolacu 3. Asta e tot ce are de spus un ministru al Apărării într-un context internațional tensionat. Politicianism ieftin în loc de viziune strategică. Funcții în loc de securitate națională. Când NATO discută despre război și alianțe, USR discută despre prefect și subprefect. Iar asta spune tot despre realitatea distorsionată în care trăiesc cei de la USR”, a precizat Mihai Fifor.