Adela Paraschiv

Premierul Ilie Bolojan și vicepremierul Tánczos Barna s-au întâlnit luni seară, la Palatul Victoria, cu Nadia Comăneci, legendă a sportului românesc și mondial, și cu Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Discuțiile au vizat pregătirile pentru celebrarea „Anului Nadia Comăneci” în 2026 și pentru Gala dedicată gimnastei, care va avea loc pe 29 mai 2026, precum și organizarea unor competiții sportive și evenimente educative, inclusiv lansarea unui documentar dedicat campioanei.

„În memoria societății românești, numele Nadia Comăneci a făcut istorie în ultimii 50 de ani. Rezultatele muncii sale și performanțele realizate au inspirat și vor continua să inspire”, a declarat premierul Ilie Bolojan, subliniind că Guvernul va sprijini organizarea evenimentelor dedicate gimnastei.

Un alt subiect abordat în cadrul întrevederii a fost încurajarea practicării sportului de către copii și tineri, în contextul promovării unui stil de viață sănătos și al investițiilor în infrastructura sportivă.

Circulația pe noul drum național DN69A, care face legătura între Timișoara și autostrada A1, a fost deschisă luni, a anunțat ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.

Drumul are o lungime de 10 kilometri și a fost construit în județul Timiș, asigurând un acces mult mai rapid și sigur între municipiul Timișoara și autostrada A1.

„DN69A are patru benzi de circulație, câte două pe sens, parapet median de beton tip New Jersey și trei noduri rutiere: la intersecția cu DN69, la DC58 și la A1”, a spus ministrul Transporturilor.

Ciprian Șerban a subliniat că proiectul a fost finalizat în mandatul său, dar a fost inițiat și dezvoltat în cea mai mare parte în timpul mandatului fostului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, actual președinte al PSD.
„Voi continua toate proiectele lui Sorin Grindeanu, demonstrând că PSD se ține de cuvânt și modernizează, cu adevărat, infrastructura României”, a adăugat Șerban.

Cancelaria Prim-Ministrului anunță că a semnat un contract de leasing operațional cu Grupul Dacia Renault pentru 17 autovehicule Dacia Duster pick-up noi, în garanție, prin achiziție directă, respectând legislația în vigoare și procedurile SEAP.

Contractul, cu o durată de 3 luni plus o lună de grație, a intrat în vigoare de la 1 octombrie și ulterior vor fi demarate procedurile pentru un acord-cadru pe patru ani. Autovehiculele vor fi utilizate de demnitari și angajați ai Cancelariei în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Comparativ cu oferta RAAPPS, noul contract aduce economii semnificative la bugetul public, susține Cancelaria. Costul lunar pentru cele 17 mașini este de 80.000 lei, față de 128.000 lei în cazul mașinilor fără garanție propuse de RAAPPS. În trecut, contractul RAAPPS pentru 30 de mașini cu șofer ajungea la 850.000 lei/lună, reducându-se ulterior la 480.000 lei pentru 16 vehicule.
Ford a oferit, prin contract de comodat gratuit, două autoturisme Puma electrice produse în România, însă oferta Dacia a fost considerată cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar și al garanției.

Prin această decizie, Cancelaria Prim-Ministrului susține că urmărește optimizarea cheltuielilor publice și susținerea industriei auto românești.

Primăria municipiului Galați a semnat contractul pentru modernizarea Falezei Dunării, proiect care include atât partea de proiectare, cât și execuția lucrărilor. Valoarea contractului se ridică la 200 de milioane de lei, iar implementarea este asigurată de asocierea formată din Tancrad SRL, Citadina 98 SA, Lemacons SRL și Old Road Construct SRL, cu lider Tancrad SRL.

Primarul Ionuț Pucheanu a declarat că este „un moment istoric pentru Galați”, subliniind că modernizarea celei mai lungi faleze de pe cursul Dunării va oferi orașului „un spațiu modern, accesibil și prietenos, care va deveni o carte de vizită pentru municipiu”.

Proiectul include intervenții complexe: circuit de vizitare, zone verzi reamenajate, piste pentru biciclete și alergare, puncte de belvedere, un foișor pentru evenimente culturale, locuri de joacă, skate parc, zonă destinată animalelor de companie, alei pietonale, precum și o fântână arteziană cu jeturi verticale la monumentul „Tatăl și Fiul”. Vor fi consolidate scările Elice, construite rampe pe taluz și o pasarelă metalică, iar clădirile stației de pompare vor fi reabilitate arhitectural.

Un element de noutate va fi amenajarea unei zone deltaice, cu trasee printre plante specifice și spații de relaxare, punând în valoare legătura Galațiului cu Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Durata de realizare este de 3 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. Proiectul va fi depus pentru finanțare prin Programul Regional Sud Est 2021-2027, în cadrul priorității „O regiune atractivă”. În paralel, Administrația Porturilor Dunării Maritime derulează un proiect separat, finanțat din fonduri europene, pentru consolidarea malului și reducerea colmatării la danele Portului Comercial Galați.

Județul Galați și orașul Libourne, Franța, deschid calea unei noi colaborări internaționale. O delegație franceză a fost primită la Consiliul Județean de șeful instituției Costel Fotea. Părțile au vorbit despre schimburile culturale și economice, dar și despre viitoarea înfrățire dintre orașele Tecuci și Libourne.

Marți, Consiliul Județean Galați a găzduit vizita unei delegații oficiale din orașul francez Libourne, condusă de primarul Philippe Buisson, care este și președintele Comunității Urbane Libournaise (CALI), din regiunea Nouvelle-Aquitaine.

Din delegație au mai făcut parte Stéphane Chandes, director general adjunct al orașului Libourne, și Ciprian Tiba, președintele Asociației „Amitié France Roumanie 33”.
Delegația română a fost condusă de Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. La întâlnire au mai participat Lucian Costin, primarul municipiului Tecuci, precum și Victor Paul Dobre, președintele SN Crucea Roșie – filiala Galați. Discuțiile s-au concentrat pe modalitățile de a continua și dezvolta colaborarea dintre județul Galați și localitățile din regiunea Nouvelle-Aquitaine.

Printre domeniile prioritare pentru proiectele comune se numără sănătatea, educația, agricultura, viticultura, turismul și schimburile culturale. Autoritățile au subliniat importanța acestor inițiative pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și pentru schimbul de experiență între comunități.

Un pas semnificativ anunțat în timpul vizitei este dorința municipiului Tecuci și a orașului Libourne de a se înfrăți, creând astfel legături mai strânse între cele două comunități. Înfrățirea va facilita organizarea de proiecte comune, mobilități culturale și educaționale, dar și schimburi de bune practici în diverse domenii de interes local.

„Ne bucurăm să construim împreună punți de prietenie și proiecte care să aducă beneficii atât gălățenilor, cât și partenerilor noștri din regiunea Nouvelle-Aquitaine”, a declarat Costel Fotea.

Această vizită marchează o etapă importantă în dezvoltarea relațiilor internaționale ale județului Galați și deschide noi oportunități pentru comunitățile implicate, a fost concluzia șefului Consiliului Județean.

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit contractul pentru realizarea Drumului Expres Focșani–Brăila către asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Arcada Company, valoarea ofertei fiind de 4,29 miliarde lei (fără TVA).

Drumul expres va avea 73,5 km, fiind realizat într-un singur lot, și va deveni astfel cel mai lung tronson de drum de mare viteză construit printr-un singur contract în România. Durata contractului este de 6 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.

Proiectul cuprinde 57 de poduri și viaducte, 6 noduri rutiere, inclusiv legătura cu A7 și Podul de la Brăila, precum și 2 parcări și un spațiu de servicii cu benzinărie și zonă de alimentație publică.
Drumul expres va asigura conexiunea între Autostrada Moldovei (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila–Galați, dar și legătura mai departe către Tulcea și Constanța.
Finanțarea proiectului este asigurată prin Programul Transport 2021–2027 și Bugetul de Stat.

Alertă la nivel național în serviciile publice de ambulanță. Personalul operativ de intervenție din serviciile publice de ambulanță din întreaga țară a intrat în alertă după un nou caz de agresiune fizică prin înjunghiere asupra unui membru al echipajului medical de către un pacient.

Conducerea FNSAR – Federația Națională Sindicală Ambulanță anunță că răbdarea personalului care salvează vieți a ajuns la limita maximă în urma tragicului eveniment petrecut în noaptea de 28/29 septembrie în orașul Sighetu Marmației.
FNSAR lansează un ultim apel către instituțiile statului care au putere legislativă de a emite legi ce să ofere protecție reală celor care salvează vieți.
Sindicaliștii avertizează că se pregătește cel mai mare protest al personalului operativ de intervenție din serviciile publice de ambulanță, reprezentat de FNSAR.

Piața Centrală din Galați devine, între 26 și 28 septembrie, locul de întâlnire al tradițiilor și aromelor de toamnă, odată cu deschiderea celei de-a XXIV-a ediții a Târgului de Toamnă. Evenimentul promite trei zile pline de spectacole, gastronomie autentică și activități pentru toate vârstele.

Vizitatorii vor fi întâmpinați cu muzică și dansuri populare, demonstrații gastronomice spectaculoase, ateliere creative pentru copii și o expoziție impresionantă de fructe și legume de sezon. Atmosfera va fi completată de preparate tradiționale, must proaspăt și plăcinte de toamnă, toate puse în valoare într-un decor inspirat de frumusețea anotimpului.

Maeștri bucătari cunoscuți, precum Gheorghe Vitan, Bărbosu'-Ovidiu Țigănuș, George Saizu și Chef Ștefan Popescu, vor susține show-uri culinare și workshopuri, dezvăluind secretele preparării celor mai îndrăgite rețete de sezon. Printre atracțiile gastronomice se numără cel mai mare ceaun cu zacuscă, simfonia plăcintelor și prepararea mustului pe loc.
Organizatorii promit o experiență completă, care îmbină tradiția, cultura și gastronomia, transformând Piața Centrală într-un adevărat spectacol al toamnei.

Programul artistic include:
Vineri, 26 septembrie – Fanfara Ansamblului Artistic Sarichioi din Tulcea și Tomis Junior.
Sâmbătă, 27 septembrie – Recitaluri și spectacole susținute de Taraful Brașovenii, Cătălina Rotaru, Olguța Berbec și Remus Novac’.
Duminică, 28 septembrie – Muzică și dans cu formația Clasic din Galați, recitaluri Ionuț Andraș și Gelu Voicu & Taraful.
Vor fi incluse și momente locale autentice cu Elena Darie, Școala Master Studio, Școala de Film și Televiziune din Galați și Grupul Voces.
Organizatorii, APA S.A. – Administrația Piețelor Agroalimentare Galați și Autentic Events, promit o atmosferă festivă, surprize pentru întreaga familie și momente de neuitat, într-o celebrare completă a toamnei.

Primarul general interimar al Bucureștiului, Stelian Bujduveanu, a anunțat marți amenajarea a două noi benzi unice dedicate transportului public pe Calea Crângași și Șoseaua Cotroceni.

Potrivit edilului, noile benzi funcționează pe Calea Crângași, între Gen. Petre Popovăț și Pasajul Grant, dar și pe Șoseaua Cotroceni, între Prof. Dr. Ghe. Marinescu și Splaiul Independenței

„Rezultatul e clar: autobuzele și troleibuzele câștigă timp, oamenii ajung mai repede unde au treabă”, a scris Bujduveanu pe Facebook.

Primarul a precizat că sunt în pregătire benzi unice și pe alte artere importante ale Capitalei, printre care Lascăr Catargiu, Drumul Taberei, Bulevardul Regele Mihai I și Strada Polonă.
Autoritățile speră ca aceste măsuri să contribuie la fluidizarea traficului și la creșterea atractivității transportului public, în contextul în care tot mai mulți bucureșteni aleg autobuzul și troleibuzul pentru deplasări zilnice.

Specialiștii de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că inclusiv detaliile aparent inofensive din mediul online pot deschide calea spre fraude și furt de identitate. Este vorba despre adresa de e-mail, numele complet sau data nașterii care pot fi suficiente pentru ca infractorii cibernetici să construiască un profil complet al unei persoane.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unui mit răspândit: „Eu nu păstrez informații sensibile online”. Realitatea este că „datele aparent banale pot fi exploatate de atacatori pentru a accesa conturi bancare, platforme online sau pentru a lansa atacuri personalizate”, avertizează specialiștii.

Pentru a reduce riscurile, DNSC recomandă limitarea informațiilor personale distribuite public, activarea autentificării cu doi factori pe conturile importante, utilizarea unor parole unice și complexe, precum și revizuirea periodică a setărilor de confidențialitate.
„Chiar dacă ție ți se par neimportante, datele tale pot deveni cheia către întreaga ta identitate digitală”, a precizat DNSC.