Primăria București a lansat programul destinat pacienților cu cancer mamar în stadii incipiente. Aplicația online este disponibilă începând de săptămâna trecută. Concret, prin program se acordă ajutor financiar celor care îndeplinesc condițiile.
Scopul proiectului este sprijinirea pacienților diagnosticați cu cancer mamar în stadii incipiente prin decontarea testărilor genetice necesare stabilirii unui tratament personalizat și eficient. Proiectul oferă sprijin financiar în valoare de până la 12.350 lei/beneficiar pentru 600 de beneficiari cu domiciliul în Municipiul București.
Perioada de desfășurare a proiectului este iulie 2025 – decembrie 2026, în limita locurilor disponibile, dosarele fiind evaluate în ordinea înregistrării online. Valoarea totală a proiectului se ridică la 7,41 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 1,46 milioane euro.
Aplicația online este disponibilă pe platforma: https://testaregenetica.assmb.ro. Se pot înscrie femei și bărbați care îndeplinesc următoarele condiții:
• Vârsta peste 18 ani;
• Domiciliu stabil în Municipiul București sau viză de reședință de minimum 6 luni;
• Indicație medicală din partea specialistului oncolog.
Ministerul Finanțelor lansează luni, 4 august, cea de-a opta ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă oportunitate de economisire în condiții avantajoase.
Astfel, în perioada 4 august – 5 septembrie 2025, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,90%, 7,50%, respectiv, 7,85%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în formă dematerializată.
Titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:
- între 4 august – 3 septembrie 2025, prin platforma Ghișeul.ro;
- între 4 august – 4 septembrie 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unitãților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
- între 4 august – 5 septembrie 2025 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
- între 4 august – 4 septembrie 2025 în mediul urban și 4 august – 3 septembrie 2025 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Românã S.A.
Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate pe website MF la secțiunea Titluri de stat și pe website C.N. Poșta Românã S.A.
Reamintim că începând cu luna martie a.c., Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat, la doar un click distanță.
A fost lansat oficial proiectul transfrontalier „Sănătatea fără frontiere”, o inițiativă comună a Consiliului Județean Galați, a Raionului Hîncești din Republica Moldova și a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor.
„Sănătatea nu trebuie să cunoască granițe. Acest proiect înseamnă mult mai mult decât infrastructură și echipamente – înseamnă grijă pentru oameni, susținere pentru viață și încredere într-un viitor mai bun. Știu cât de mare este nevoia de servicii medicale de calitate în zonele mai puțin dezvoltate. Iar când știi că munca ta face diferența pentru zeci de mii de oameni – de la copii din școli până la vârstnici care au nevoie de îngrijire urgentă – simți că tot efortul merită. Le mulțumesc partenerilor din Republica Moldova, echipei medicale din Târgu Bujor și tuturor celor care cred, ca și mine, că sănătatea nu se oprește la granițe. Continuăm să construim un sistem medical mai bun, mai uman și mai aproape de oameni”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Proiectul beneficiază de o finanțare europeană în valoare totală de 1,6 milioane de euro și are ca scop modernizarea serviciilor medicale și îmbunătățirea accesului la îngrijire pentru zeci de mii de oameni de pe ambele maluri ale Prutului.
Din această sumă, peste 1,3 milioane de euro vor fi investite în construirea si dotarea unui nou corp de clădire la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, care va găzdui Camera de Primiri Urgențe și Secția de Medicină Internă. Noua clădire, cu o suprafață de 600 mp, va avea un regim de înălțime P+1, va fi eficientă energetic și complet echipată cu aparatură medicală modernă: ecografe, paturi ATI, electrocardiografe, defibrilatoare, monitoare vitale, prize de oxigen etc. Saloanele vor fi confortabile, cu 2-3 paturi, baie proprie și climatizare, pentru un plus de siguranță și demnitate pentru pacienți.
În Republica Moldova, în localitatea Drăgușenii Noi, proiectul prevede reabilitarea Oficiului medicilor de familie, astfel încât și cetățenii de acolo să aibă acces la servicii medicale moderne.
În plus, proiectul include schimburi de experiență între cadrele medicale și cursuri de prim-ajutor pentru 1.100 de elevi și profesori din județul Galați și raionul Hîncești.
Planul de restructurare al combinatului siderurgic Liberty Galați a fost aprobat de creditori și omologat de Tribunal. Planul a fost votat de 3 categorii de creditori din 5, au transmis reprezentanții Liberty.
„Prin Hotarârea nr. 166 pronunțată de Tribunalul Galați în data de 01 august 2025 în dosarul nr. 504/121/2025, s-a omologat Planul de Restructurare al Liberty Galați SA. Planul redactat de societate împreună cu consorțiul de administratori concordatari EURO Insol și CITR, a fost comunicat celor aproape 1200 de creditori pe data de 17 iulie 2025, pentru a da posibilitatea să-și exprime votul până pe data de 30 iulie 2025. Planul de restructurare a fost aprobat de 52% dintre creditori, raportat la valoarea creanțelor afectate, 20% dintre creditori votând împotrivă. Planul a fost votat de 3 categorii de creditori din 5”, au transmis reprezentanții Liberty Galați.
Planul de restructurare prevede măsuri ferme de restructurare atât a activității operaționale a companiei, cât și a modului de organizare și guvernanță a grupului de companii din Romania deținute de acționariat. Planul vizează cinci direcții de acțiune: repoziționarea strategică a Combinatului și reorientarea către piața românească, transparentizarea procesului decizional și stabilirea tuturor deciziilor manageriale în România, optimizarea costurilor de producție și reducerea dependenței față de unii furnizori, valorificarea activelor neproductive și redundante și atragerea finanțării necesare pentru asigurarea continuității activității și dezvoltare.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus luni schimbarea încadrării juridice în dosarul vizând acţiuni împotriva ordinii constituţionale în cazul fostului candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu.
Inițial, politicianul a fost cercetat în dosarul privind instigarea la comiterea de fapte împotriva ordinii constituționale și pentru comunicare de informații false. De luni, procurorii din cadrul Parchetului General îl acuză pe Georgescu de complicitate la fapte împotriva ordinii constituționale și comunicare falsă în formă continuată.
„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi (luni - n.r.) schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru unul dintre inculpați din infracțiunile de comunicarea de informații false și instigare la tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale în infracțiunile de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale)”, a transmis Parchetul General.
Călin Georgescu a fost informat de procurori despre noile acuzații.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că persistă campaniile frauduloase care promovează o așa-zisă platformă de investiții de stat, atribuită în mod fals Ministerului Finanțelor.
„Aceste mesaje, care promit randamente nerealiste de până la 150%, reprezintă tentative de înșelăciune și nu sunt asociate cu vreo inițiativă guvernamentală reală”, a explicat DNSC.
Directoratul avertizează că promisiunile de câștiguri rapide și sigure sunt o tactică frecvent întâlnită în fraudele de tip „investiții miraculoase”.
Pentru a se proteja, cetățenii sunt sfătuiți să urmeze aceste recomandări:
- Verificați întotdeauna informațiile din surse oficiale.
- Fiți vigilenți când navigați în mediul online, mai ales când primiți oferte care par prea bune pentru a fi reale.
- Nu furnizați date personale sau bancare pe platforme necunoscute.
- Evitați accesarea linkurilor din reclame sau mesaje nesolicitate ce promovează investiții rapide.
- În cazul suspiciunii de fraudă, raportați incidentul autorităților competente.
- Dacă ați introdus date financiare pe astfel de platforme, contactați imediat banca și depuneți plângere la Poliția Română, notificând și DNSC la telefon 1911 sau pe site-ul pnrisc.dnsc.ro.
Directoratul reamintește importanța informării corecte și responsabilității în fața amenințărilor cibernetice. DNSC insistă asupra necesității protejării datelor personale și a prudenței față de „ofertele care par prea bune pentru a fi adevărate”.
O stațiune nouă va fi construită pe litoralul românesc. Aceasta va fi ridicată de la zero între Costinești și Tuzla. Proiectul impresionant a fost anunțat săptămâna trecută de Selly.
Conform anunțului, stațiunea se va numi Nibiru și își propune să concureze cu destinații celebre, devenind un punct de atracție major în regiune.
Stațiunea Nibiru nu va fi dedicată exclusiv tinerilor și își propune să atragă vizitatori din toate categoriile de vârstă.
„În Nibiru avem ceva pentru toată lumea, toți merităm o experiență de calitate pe litoral. Va fi deschisă în fiecare zi pe durata sezonului cultural, cu spectacole zilnice. Astăzi anunțăm, de fapt, patru proiecte funcționale: un mall uriaș în aer liber, un spațiu pentru evenimente cu o capacitate de 50.000 de persoane., unul dintre cele mai mari din lume, un parc de distracții spectaculos și cel mai mare club de noapte de pe planetă, cu o capacitate de 30.000 de persoane”, a declarat Selly.
Investiția pentru prima etapă a proiectului se ridică la 50 de milioane de euro.
O stațiune nouă va fi construită pe litoralul românesc. Aceasta va fi ridicată de la zero între Costinești și Tuzla. Proiectul impresionant a fost anunțat săptămâna trecută de Selly.
Conform anunțului, stațiunea se va numi Nibiru și își propune să concureze cu destinații celebre, devenind un punct de atracție major în regiune.
Stațiunea Nibiru nu va fi dedicată exclusiv tinerilor și își propune să atragă vizitatori din toate categoriile de vârstă.
„În Nibiru avem ceva pentru toată lumea, toți merităm o experiență de calitate pe litoral. Va fi deschisă în fiecare zi pe durata sezonului cultural, cu spectacole zilnice. Astăzi anunțăm, de fapt, patru proiecte funcționale: un mall uriaș în aer liber, un spațiu pentru evenimente cu o capacitate de 50.000 de persoane., unul dintre cele mai mari din lume, un parc de distracții spectaculos și cel mai mare club de noapte de pe planetă, cu o capacitate de 30.000 de persoane”, a declarat Selly.
Investiția pentru prima etapă a proiectului se ridică la 50 de milioane de euro.
Premierul Ilie Bolojan a propus creșterea vârstei de pensionare în sistemul de justiție la 65 de ani. De asemenea, el vrea să impună plafonarea pensiei la 70% din ultimul salariu net.
Declarațiile au fost făcute în timpul unei conferințe are a avut drept temă reforma pensiilor speciale.
„Legat de vârstă și de vechime, propunem creșterea vârstei de pensionare și intrarea și în sistemul de justiție la vârsta de pensionare standard de 65 de ani. De asemenea, față de vechimea pe care astăzi o prevede legea de 25 de ani, ceea ce permite pensionarea la 48 de ani, propunem o creștere a vechimii după care te poți pensiona la 35 de ani. Asta înseamnă că există posibilitatea ca un magistrat care lucrează de la început în sistemul de magistratură din România să iasă la pensie mai repede dacă dorește, dar nu la 48 de ani, ci la 58 de ani”, a transmis Ilie Bolojan.
Conform propunerii, dacă magistrații vor ieși anticipat la pensie, ei vor pierde pentru fiecare an 2% din pensie.
„Aceste prevederi sunt de natură să crească vârsta de pensionare, să elimine această inechitate și să avem toți magistrații, azi avem din păcate o mică parte care au preferat să rămână să lucreze și le mulțumesc pentru că au optat să rămână în sistem și să lucreze după vârsta standard de pensionare, în activitate. Deci vom avea practic întregul corp al magistraților în activitate la maturitatea vârstei profesionale și eu cred că în anii următori se va vedea acest lucru prin calitatea activității de justiție din România, prin sentințe unitare, prin mai multă celeritate și în general prin îmbunătățirea cadrului în care funcționăm”, a adăugat Ilie Bolojan.
Propunerea vizează și o limitare a pensiilor la 70% din valoarea ultimului salariu net.
„Propunerea este ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din ultimul salariu net. Deci nu 80% din brut cum este astăzi, ceea ce depășește salariul net, ci maximum 70% din ultimul salariu net”, a precizat Ilie Bolojan.
O româncă a fost aleasă ca membră a Biroului World at Large din cadrul World Aquatics. Onoranta poziție aparține președintei Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec. Scrutinul a avut loc în cadrul Congresului forului mondial de natație, desfășurat în această săptămână la Singapore.
Fosta mare sportivă din România va avea un mandat de patru ani. Biroul World at Large este format din 39 de membri, inclusiv președintele organizației, care este ales de ceilalți membri. Dintre aceștia, 22 sunt reprezentanți continentali, iar 16 sunt membri simpli, reprezentând toate regiunile geografice de la nivel mondial, cu un echilibru de gen. Mandatul unui membru al Biroului este de patru ani, cu posibilitate de reînnoire de două ori.
Biroul World Aquatics are atribuții importante, printre care luarea deciziilor pe toate problemele de competență, interpretarea și aplicarea regulilor World Aquatics, aprobarea regulamentelor pentru competiții, organizarea evenimentelor majore, supravegherea activităților comitetelor și gestionarea bugetului anual.