Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, la Moldova Business Week, cel mai important forum economic al Republicii Moldova. Acolo a avut loc semnarea Memorandumului de
Înțelegere pentru constituirea unei noi burse de valori la Chișinău – un proiect realizat în parteneriat cu Bursa de Valori București (BVB) și un grup de investitori din Republica Moldova.
„România și Republica Moldova construiesc astăzi nu doar un pod financiar, ci mai fac un pas în direcția comună: spre Vest. Lansarea Bursei de la Chișinău înseamnă încredere, transparență și un pas concret spre integrarea economică a Moldovei în Uniunea Europeană. Ne bucurăm să fim parteneri și să punem la dispoziție cei 30 de ani de experiență ai pieței românești de capital pentru ca acest drum să fie ireversibil”, a declarat ministrul Radu Miruță, prezent la Moldova Business Week.
La rândul său, Doina Nistor, Viceprim-ministru și Ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova, a evidențiat colaborarea strânsă dintre cele două țări.
„România rămâne unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova: cel mai mare partener comercial, cel mai important partener cultural; împărtășim istorie și cultură, iar România este poarta noastră către Uniunea Europeană”, a transmis oficialul moldovean.
Noua bursă va fi organizată ca societate pe acțiuni și va constitui un pilon strategic pentru extinderea accesului la capital pentru companiile moldovenești și pentru atragerea investițiilor străine, inclusiv pentru integrarea în piața de capital europeană. Pentru cetățenii moldoveni, inițiativa reprezintă o oportunitate de a-și valorifica economiile prin investiții în instrumente financiare, fiind facilitată și crearea fondurilor de pensii și asigurărilor private.
Capitalul social inițial va fi de 3 milioane de euro, investit în două tranșe egale, cu participarea Guvernului Republicii Moldova, BVB, precum și a unor instituții financiare și companii, printre care maib, Vienna Insurance Group/Donaris, OTP Bank, Moldindconbank, MK Kapital și Moldcell.
Platforma bursieră va oferi acces la o gamă variată de instrumente financiare – acțiuni, obligațiuni, valori mobiliare guvernamentale și corporative – și va integra tehnologii moderne, inclusiv Arena Trading. Lansarea operațională este programată pentru vara anului 2026.
Ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, însoțit de locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Dragoș Iacob, și de șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, a vizitat marți, 16 septembrie, Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă de la Smârdan, județul Galați.
Reprezentanții Statului Major al Forțelor Terestre au prezentat planurile de modernizare ale centrului de instruire și nevoile de sprijin pentru accelerarea proiectelor de investiții.
Ministrul Moșteanu a solicitat un raport detaliat cu privire la stadiul avizelor pentru proiectele majore și a precizat că „armata are nevoie de condiții de instruire cât mai apropiate de cele din câmpul de luptă”. „Voi oferi tot sprijinul pentru continuarea investițiilor în înzestrarea, echiparea și instruirea militarilor români", a spus ministrul apărării naționale.
Reprezentanții conducerii MApN au asistat la antrenamente ale unor subunități din Divizia 2 Infanterie Getica, aflate la instruire în poligon, și au apreciat profesionalismul acestora.
„Mulțumesc tuturor celor prezenți astăzi la instrucție în poligonul Smârdan pentru dăruirea și devotamentul lor, pentru modul în care înțeleg să își facă datoria. Țara noastră are o armată pe care se poate bizui, cu oameni loiali și curajoși, hotărâți să riposteze împotriva oricăror amenințări la adresa României și a valorilor euro-atlantice", a mai declarat ministrul.
La activitate au mai fost prezenți locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-maior Daniel Pop, și comandantul Diviziei 2 Infanterie, generalul-maior Gabriel Turculeț.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, avertizează că România se află în cel mai dificil moment pentru sistemul energetic național din ultimele trei decenii. Afirmația a fost făcută în momentul prezentării măsurilor pentru domeniul energiei incluse în programul PSD privitor la relansarea economică.
„România își recâștigă energia! Suntem astăzi în cel mai dificil moment pentru sistemul energetic național din ultimele trei decenii. Energia reprezintă între 10% și 80% din prețul produselor fabricate în România, a transmis ministrul Energiei.
Bogdan Ivan a prezentat programul PSD de relansare economică.
„În cadrul programului amplu și coerent pentru relansarea economică, lansat astăzi, Partidul Social Democrat propune 2 direcții clare în energie:
1. Pentru companiile din industriile energointensive: acces prioritar la resursele de gaze naturale din România, în special cele din perimetrul Neptun Deep, pentru reducerea deficitului de balanță comercială cu cel puțin 500 de milioane de euro încă din primul an
2. Pentru cetățeni și antreprenori: reducerea prețului energiei prin crearea unui fond strategic de investiții dedicat dezvoltării de noi capacități de producție a energiei în bandă (nuclear, hidro, gaz).”
Potrivit ministrului „măsurile sunt o investiție în viitorul României, un viitor în care energia devine un avantaj competitiv, nu o povară, iar fiecare loc de muncă creat și menținut aici, acasă, este susținut de un sistem energetic solid, sigur și accesibil pentru toți.”
„După 10 ani în care Ministerul Energiei a fost condus pe baze ideologice de dreapta, avem datoria să schimbăm abordarea: să găsim mecanisme simple, pragmatice și eficiente pentru a reduce prețul energiei și a crește competitivitatea companiilor românești”, a fost concluzia ministrului Energiei.
Ministerul Educației anunță că aproape 99% dintre profesorii titulari rămân în aceleași școli. Potrivit unui comunicat de presă, numărul normelor ocupate cu profesori titulari a crescut cu circa 3%.
Statistica privind distribuția normelor didactice în anul școlar 2025-2026 arată că „măsurile adoptate au condus la reducerea semnificativă a celor peste 30.000 norme didactice de predare salarizate în regim de plată cu ora, în anul școlar 2024 - 2025, care aduceau un cost anual semnificativ".
Restructurarea sistemului a vizat în primul rând personalul care susținea normele salarizate la plata cu ora, care includea atât cadre didactice titulare și suplinitori care preluaseră ore suplimentar, cât și aproximativ 5.600 de cadre didactice asociate sau pensionate angajate exclusiv în acest regim.
Prin redistribuirea acestor norme și creșterea cu 2 ore pe săptămână a timpului dedicat predării în cadrul programului de 40 de ore săptămânale, situația pentru anul școlar 2025-2026 arată astfel:
Numărul normelor ocupate cu profesori titulari a crescut cu circa 3%
Numărul normelor ocupate pe perioadă determinată (cu profesori suplinitori calificați) a rămas relativ constant
A scăzut cu circa 17% numărul normelor ocupate cu personal fără studii corespunzătoare postului (suplinitori necalificați), ajungându-se astfel la aproximativ 4.500
Numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate: de la 30.128 la circa 14.500
„Aproximativ 98.6% dintre titulari au rămas în aceleași unități școlare, iar acolo unde fragmentarea normei era deja în peste trei unități școlare s-a creat posibilitatea de a nu se fragmenta suplimentar", anunță Ministerul Educației.
Ministerul consideră că transformările aduc beneficii concrete elevilor.
„În anul școlar 2025 - 2026, în comparație cu anul școlar 2024 - 2025, a crescut atât numărul profesorilor calificați la care copiii au acces, cât și timpul de interacțiune cu aceștia și a scăzut numărul personalului necalificat (...) a crescut ușor numărul de cadre didactice cu un singur contract de muncă, pe perioadă nedeterminată și determinată, reducându-se semnificativ cheltuielile cu contractele la plata cu ora. În ciuda unor catastrofe potențiale anunțate/anticipate în spațiul public de diverse persoane, probabil fără timp pentru o documentare suficientă, numărul de titulari nu s-a redus drastic, dimpotrivă, suplinitorii nu au dispărut (suplinitorii calificați au rămas relativ stabili), iar normele la plata cu ora și-au găsit cadre didactice care să le susțină", mai scrie în comunicatul Ministerului Educației.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că vizita oficială în SUA va avea loc la începutul anului viitor. „România se va duce cu toate propunerile care ţin de securitate, inclusiv de colaborare militară”, a spus șeful statului.
„Am avut o conversaţie telefonică cu domnul Trump, imediat după ce am fost învestit. În acea conversaţie telefonică, domnia sa m-a invitat în SUA într-o vizită oficială. Această vizită oficială va avea loc, fără discuţie, cel mai probabil la începutul anului viitor. Mai important decât să existe o vizită este conţinutul acestei vizite”, a declarat Nicușor Dan, la Antena 3.
Potrivit președintelui, România are, în momentul acesta două obiective mari care ţin de relaţia cu SUA. Unul este securitatea, celălalt este economia.
„În momentul în care vizita asta va avea loc, vreau să fiţi siguri că România se va duce cu toate propunerile care ţin de securitate, inclusiv de colaborare militară, inclusiv de militarii ameriani prezenţi în România. Dar mai ales cu propuneri concrete de colaborare economice. Ce îmi doresc de la această vizită este să consolidăm schimburile comerciale şi prezenţa firmelor americane în România şi prezenţa şi dezvoltarea firmelor româneşti în SUA. După cum ştiţi, avem nişte firme de IT are sunt de mare succes acolo. Şi dacă discutăm de economic, avem o componentă de energie, avem o componentă de resurse minerale, de IT de AI. În momentul în care va avea loc vizita, toate aceste lucrru vor fi discutate astfel încât să rezulte ceva concret din ea”, a adăugat Nicuşor Dan.
Ministerul Afacerilor Interne a anunță că a depistat „o activitate de impersonare a site-ului oficial al noii cărți electronice de identitate.”
Structurile MAI au intervenit și au blocat accesul la site-ul fals, care clona pagina oficială.
Pagina web oficială dedicată cărții electronice de identitate este doar https://carteadeidentitate.gov.ro, subliniază MAI.
„Acest site (cel original n.r.) este construit exclusiv pe domeniul .gov.ro. Orice altă pagină, apărută pe alte domenii (.ro, .com etc.), NU este oficială și poate reprezenta o tentativă de fraudă. Vă recomandăm să accesați doar sursele oficiale”, a precizat MAI.
Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 11 septembrie, Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la „Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu” 2025 – 2035. Decizia a fost luată în urma propunerii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Programul Strategic prevede:
-creșterea capacității operaționale a aeroportului prin reorganizarea terminalului de pasageri (asigurarea unei capacități de procesare de minimum 800 de pasageri/oră de vârf);
-dezvoltarea unui nou terminal de procesare pasageri, cu facilitățile necesare, cu o capacitate de minim 800 de pasageri/oră de vârf și amenajarea terenului adiacent, în proximitatea terminalului existent la est de acesta, care să aibă acces la platformă; la pistă, platforme și sistemul de căi de rulare;
-modernizarea suprafeței de mișcare AIBB-AV.
În prezent, terminalul existent permite procesarea unui total de 600 pasageri/oră de vârf, în conformitate cu standardele IATA, repartizați astfel: 200 pasageri pe fluxul de plecări (160 non-Schengen, 40 Schengen) și 400 pasageri pe fluxul de sosiri (200 Schengen, 200 non-Schengen).
Prin reorganizarea terminalului existent, se echilibrează capacitățile de procesare între fluxurile de plecări și sosiri, în vederea asigurării unui nivel de servicii ridicat și a unei utilizări eficiente a infrastructurii. Capacitățile vizate în urma acestei reorganizări sunt de 200 pasageri/oră pentru plecări Schengen, 200 pasageri/oră pentru plecări non-Schengen, 200 pasageri/oră pentru sosiri Schengen și 200 pasageri/oră pentru sosiri non-Schengen.
Dezvoltarea unui nou terminal împreună cu infrastructura suport aferentă - căi de acces, parcare publică și zone tehnice - va asigura o capacitate suplimentară de procesare estimată la minim 800 pasageri/oră de vârf. Vor fi analizate soluții de dezvoltare a noului terminal în perimetrul aeroportului sau prin preluarea unor imobile din apropierea acestuia, prin achiziționare sau expropriere în condițiile legii.
Platformele sunt zonele de operațiuni aeriene unde se desfășoară activitățile de manevrare și parcare a aeronavelor, de îmbarcare, debarcare, precum și alte servicii de handling, iar sistemul de căi de rulare aferent platformelor permite manevrarea aeronavelor pe platformă și în pozițiile de parcare.
Platforma existentă (zona de operațiuni aeriene unde se desfășoară activitățile de manevrare și parcare a aeronavelor, de îmbarcare, debarcare, precum și alte servicii de handling) va intra într-un proces de reparație capitală, iar platformele noi vor fi planificate în relație cu facilitățile noi create (terminale, spații de hangarare, zone tehnice etc), dar și cu sistemul de căi de rulare, în vederea asigurării unor niveluri maxime de eficiență și siguranță.
În același timp, pentru buna funcționare a aeroportului și pentru maximizarea capacităților operaționale, se va dezvolta infrastructura adiacentă și facilitățile de hangarare și întreținere aeronave pentru aviație generală.
Pentru construirea unui hangar dedicat aviației generale, vor fi analizate mai multe souluții, inclusiv posibilitatea preluării unor imobile din apropierea aeroportului.
În cadrul proiectelor de dezvoltare se va ține cont de un program de măsuri privind reducerea impactului de zgomot asupra comunității din imediata vecinătate a aeroportului.
Finanţarea obiectivelor de investiții prevăzute în Programul strategic se realizează din surse proprii ale beneficiarului, credite bancare, fonduri publice obţinute în condiţiile legii şi alte surse legal constituite, pe bază de documentații tehnico-economice aprobate conform legislației în vigoare, cu respectarea reglementărilor în domeniul ajutorului de stat.
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban anunță că Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț face un pas înainte. Lucrările privind infrastructura rutieră din Neamț și Moldova se mișcă, este concluzia ministrului.
Ministrul Transporturilor a anunțat lansarea licitației pentru serviciile de consultanță, necesare pentru ca proiectul „să fie urmărit și implementat ca la carte.”
„Ce înseamnă asta? Consultantul va avea grijă ca proiectarea și lucrările să fie de calitate, termenele respectate și șantierul să meargă înainte fără blocaje. Vorbim despre o investiție de peste 6 miliarde lei, finanțată din bani europeni, care va lega Piatra Neamț de Autostrada Moldovei (A7)”, a explicat ministrul Ciprian Șerban.
În total vor fi 51 km de drum expres, șase noduri rutiere și aproape 2000 de locuri de muncă în perioada construcției.
„Este un proiect uriaș, așteptat de toți cei din Neamț, Bacău și din toată regiunea. Ca nemțean, mă bucur să văd că drumul pe care îl așteptăm de atâția ani prinde viață. Mergem înainte pas cu pas, până la șantier și, mai apoi, până la inaugurare. Iar toate acestea în mod transparent. Toate șantierele sunt priorități zero pentru agenda mea, iar fiecare evoluție pentru fiecare obiectiv o să o facem publică”, a precizat Ciprian Șerban.
Președintele Nicușor Dan, avertizează că România este vizată, de aproximativ 10 ani, de un atac hibrid al Federației Ruse. „Este părerea mea”, a răspuns Nicușor Dan unei întrebări în timpul unui interviu la B1 TV
Șeful statului nu a spus dacă are informații de la serviciile secrete despre acest lucru. Totuși, el a promis că va prezenta informații suplimentare despre atacul hibrid.
„A fost o creștere graduală, pe de o parte de atacuri cibernetice la infrastructuri, pe de altă parte de instrumente de propagandă care s-au dus încet-încet și au capturat, influențat zone din societate”, a mai spus Nicușor Dan.
De asemenea, Nicușor Dan a dezvăluit că statul român a început de puțin timp să ia măsuri împotriva atacurilor din est care nu vizează doar România ci întreaga Europa.